„Acasă” la Victor Brauner, între invenții și magie

Așa cum era și firesc, există în ultimul timp, mai ales în presa culturală, o emulație legată de opera fabuloasă a lui Victor Brauner, interes probabil datorat și organizării la Timișoara, cu prilejul noului statut de capitală europeană, a celei mai importante expoziții Brauner organizate vreodată în estul Europei. Am putea spune fără a forța prea mult că în 2023, iată, Victor Brauner se întoarce acasă și le propune iubitorilor artei un regal vizual. Am vizitat expoziția de la Muzeul Național de Artă Timișoara cu sentimentul că Victor Brauner se cere cumva redescoperit și reevaluat dimpreună cu suprarealismul românesc și, de ce nu, chiar cel european. Figură de altfel emblematică a mișcărilor de avangardă de la noi în anii 20 ai secolului trecut, cel în discuție se alătură în 1933 mișcării pariziene condusă de Andre Breton, cu prilejul strămutării în capitala culturii – avea să înceapă o minunată aventură!

În primul rând prin ineditul lucrărilor sale, deopotrivă tematic dar și la nivelul mijloacelor de exprimare artistică, Victor Brauner a inovat o matrice semantică de o complexitate extraordinară care generează continuu posibilități de receptare a acestei dimensiuni aparte, un „spațiu” sincretic ce pare să coboare din mit, oferindu-i practic omului contemporan – și nu numai! – forme și energii de care acesta nu (mai) era conștient. Asta pare să fie în principal și miza expoziției „Invenții și magie”, curatoarea Camille Morando (director de documentare la Centrul Pompidou și profesor la Ecole de Louvre) reunind peste o sută de lucrări, reprezentând atât desene și sculpturi, cât mai ales tablouri, ilustrații și documente (multe din ele) inedite, dând formă unei lumi multi-dimensionate ce poate fi înțeleasă apelând la felurite limbaje. Suprarealismul lui Victor Brauner e canalul principal de exprimare a crezului că „Metamorfoza este esența universală a devenirii”; la Brauner, fiecare prezență presupune Totul, ființele care se bucură de viață participând cumva tainic dar deloc paradoxal la o lume invizibilă – așa ajungem să înțelegem că fiecare unitate / parte / secvență e în fapt consubstanțială unui întreg infinit. Lucrările funcționează în fapt sub forma unor artefacte care dau strălucire unui întreg univers capacitat dinspre interior-infinit către o lume ce adăpostește o întreagă „corolă de minuni”. Cele două se „inundă” reciproc amintind de principii și credințe universale.  De altfel, ar fi bine să nu uităm că pentru suprarealiști arta primitivă este expresia inconștientului, a călătoriei interioare, a visului premonitoriu – nu voi discuta aici chestiunea atât de des amintită a autoportretului cu un ochi enucleat. Avem de-a face cu un soi de epopee durată în forme și nuanțări cromatice ce împreună trimit către vibrații și chiar sonuri arhetipale, însemne ale unor prezențe deopotrivă malefice și benefice. Se știe că încă de timpuriu, încă din perioada petrecută la Piatra Neamț, Victor Brauner era interesat de ocultism și era fascinat de figura Iuliei Hașdeu – în paranteză fie spus, puțină lume cunoaște că vizita destul de des cimitirul Bellu! Devine din ce în ce mai evident că avem de-a face cu o operă vizionară în care își fac apariția și licantropii – poate o sugestie pentru interpretarea discursului apelând la noile achiziții ale psihanalizei… Dar tot aici ar trebui să ne amintim că printre figurile pe care le aprecia se număra și aceea a lui Swedenborg – om de știință suedez, dar și medic, teosof, militar, astronom, medic, zoolog, anatomist. Am mai spus-o, așa se naște o lume ce vizitează concretul dinspre culoarele cele mai interioare, o lume izvorâtă din inconștient și hazard dar încărcată de emoții puternice. În sens invers, Brauner ne convinge implicit că există o dimensiune a evenimentelor interioare. De altfel, aici „artistul nu pictează ce vede ci, printr-un proces de substituție, reproduce imaginea care evocă în chip poetic impresiile produse de apariția unor «forme omenești și obiecte care se unesc amestecându-se unele cu altele și se pierd pentru a se regăsi în aceeași ceață»” (Victor Brauner, Carnet havanne a spirale, Marseille, Clinique Paradis, 1941, via Mihaela Petrov – „Domnișoarele coafate și Iulia Hașdeu” în „Dilema veche”, nr.817/ 17-23 octombrie 2019).

La 14 octombrie 1942 are loc la New York inaugurarea expoziției „First papers of Surrealism” al cărei spațiu organizat și la nivel vizual de Marcel Duchamp propunea forma unei pânze de păianjen ce traversa încăperile – (pre)viziune a aceluiași Întreg. Victor Brauner compune o ființă în trupul căreia sunt puse mai multe elemente asamblate, contând ca o imagine-simbol a multiplului, a conglomerărilor urbane și poate chiar a multitaskingului de mai târziu. E o apariție la granița dintre golem și robot, acest conglomer indicând și trecerea de la un regn la altul. De altfel, seria de apariții inter-regn (dar care în același timp anunță marile teme ale societății de mai târziu, precum alienarea) e cât se poate de substanțială; de ce nu, ar merita poate amintite tot în acest registru și preocupările pentru figura lui Heron din Alexandria, invocând în parte poetic una din figurile emblemă pentru cei interesați de magie (Heron din Alexandria – matematician, constructor de automate), ori pentru și mai „galonata” apariție a misticului catalan Ramon Llull, a cărui operă fusese în timp apreciată de Giovanni Battista della Porta, Athanasius Kircher, Abatele Trithemius și chiar Paracelsus. Alăturând cabala și alchimia, Llull se arătase interesat de a găsi acea unică clavis universalis și de a da concretețe unui sistem de memorare / mnemotehnic. Astfel, aparatul ce va fi fost inventat de Llull în secolul XIII presupunea un ansamblu uriaș de simboluri ce puteau fi ordonate sub forma unei scala naturale cu scopul unei reconstrucții a ierarhiilor lumii. 

Dar să ne întoarcem în spațiul expozițional, acolo unde cele prezentate mai sus devin temeiuri pentru receptarea unui act artistic interesat în primul rând de redescoperirea acelei căi legate de revenirea acasă, despre care am vorbit în atâtea alte rânduri. Ghidat de un muzeograf mai mult decât competent – l-am numit aici pe Alexandru Babușceac – am convenit că Victor Brauner rămâne una din figurile centrale ale avangardei / modernismului european și că vocea sa distinctă a cunoscut varii puncte de tangență cu arte conexe, acoperind o artă a universaliilor. Cât de minunate sunt în continuare „Adam și Eva”, „Pasivitate curtenitoare”, „Balerina”, „Hitler”, dar mai ales „Heron din Alexandria”, „Paladista”, „Anagogie”, „Deportat”, „Mama miturilor”, viziunea sculpturală „Tot în tot” ori seria dedicată „Cazului ciudat al domnului K”, unele pline de un dramatism intrisec, altele – multe altele! – preformatate într-un registru (auto)ironic, ca o atenționare pentru istoria ce avea să nu mai manifeste răbdare. Poate vom reveni!

În exprimarea lui Bernard Blistene – „În adolescență creația lui Brauner m-a speriat. Îmi vorbea, evident, despre «scufundarea în abis» pe care o evidențiase Alain Jouffroy cu referire la Artaud, fără ca eu să înțeleg la vremea aceea ce se afla acolo. În mod cert îmi era teamă să intru în labirint. Dar, deși înspăimântătoare în unele privințe, mi-o oferit o infinitate de orizonturi hrănite cu secrete în care cele mai erudite jocuri – pe care nu prea le înțelegeam – se amestecau cu jocurile copilăriei. Și, fără să știu, fără să fi citit sau studiat, m-am trezit mâzgâlind, desenând și caricaturizând (foarte prost) personaje grotești și figuri duble răsturnate tip tête-bêche. Am fost influențat în mod cert de Brauner, nu ca artist, […] ci ca aventurier, fiindcă am încercat oarecum să fiu altfel. Aventurier al gândirii, desigur!” (text preluat din catalogul expoziției), vox humana se bucură să găzduiască un material despre tot acest „superior necunoscut”.