Și la nivel legislativ, anul 2023 a fost așezat sub titulatura de An Cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu, pentru a celebra două opere de factură diferită, dar care au împlinit un numitor comun, regăsindu-se printre reperele cele mai viabile de a înțelege caracteristicile neamului nostru, datele lui organice, cât și reprezentările pe care le-a avut în lungul propriilor deveniri temeiurile adevărului, binelui și frumosului. Ministerul culturii, instituții reprezentative, ONG-uri, organe de presă, cercetători, lumea culturală în întregul ei și-au concentrat activitățile într-un efort de recalibrare a celor două opere. Conturate în rigurozitatea unor termeni științifici sau venind dimpotrivă, dinspre limbaje artistice, luările de poziție formează, în mod evident, o submatrice-identitară pentru ceea ce a fost și ce va fi să însemne românitatea noastră.
Mai ales în ultimul timp, am fost cu deosebire plăcut surprins de multitudinea, varietatea și – de ce nu? – pragmatismul discursurilor dedicate lui Ciprian Porumbescu. Articolul de față își dorește să semnaleze două apariții editoriale cu totul speciale, așadar inedite, tipărite la distanță una de cealaltă, dar care contribuie, cumva dinspre marginalii, la o receptare cât mai fidelă, profund nuanțată, a titanismului lui Ciprian Porumbescu. Ținând cont de realitățile unei opere nu tocmai întinse, dar însemnate din punct de vedere calitativ, operă care a culminat cu celebrul „Crai nou”, și raportată mai apoi la nivelul la care se afla muzica noastră la sfârșit de secol XIX într-o Bucovină ce își ducea luptele pentru propria ei identitate, o asemenea etichetă de „titan” nu pare nici pe departe forțată, ci perfect motivată.
*
La inițiativa Fundației Culturale „Leca Morariu” și cu susținerea directă a președintei acesteia, Maria Olar, în 2014 avea să fie coordonat și finanțat pentru tipărire primul volum din monografia „Iraclie și Ciprian Porumbescu” scrisă de Leca Morariu – om de cultură însemnat, deopotrivă profesor universitar, comentator al fenomenului cultural românesc, dar și cunoscător al muzicii de calitate, el însuși un virtuoz al violoncelului. În paranteză fie spus, autorul, Leca Morariu, a susținut extrem de activ fenomenul muzical; dincolo de cele 40 de articole dedicate lui Ciprian Porumbescu, a redactat alte aproximativ 50 de texte pentru gazetele din epocă cu care colabora, pe teme legate de muzică. Apărută așadar pentru prima dată după o perioadă extrem de mare de la momentul redactării, „Iraclie și Ciprian Porumbescu” surprinde din start prin multitudinea informațiilor, prin caracterul lor veridic (analizat și comentat mai apoi de critica de specialitate), prin precizie și capacitatea de analiză-argumentare, chiar prin faptele de limbă pe care le conține. Interesantă această lucrare și din perspectiva contextului social-cultural ce o prilejuitește. Familia Morariu nu era descendenta unei familii din marea boierime, ci „apăruse” sub forma unei necesități, având o greutate însemnată în ochii populației, mai ales întrucât era legată direct de tagma preoțească.
Liviu Papuc semnează cuvântul introductiv și implicit trasează liniile unui crochiu Leca Morariu, urmărind mai degrabă cronologic parte din datele unui ins aflat la întretăierea faptelor de cultură. În bună măsură, determinându-le. Impregnat de spiritul naționalist din familie, având acces la cărțile valoroase din biblioteca moșului său, prof. Constantin Morariu Andrievici, copilul și ulterior tânărul Alexandru va avea șansa să întâlnească încă din clasele mici profesori deosebiți – dr. G. Mihuță (profesor de română, germană, latină), prof. Simion Florea Marian (religie) sau I. Teleagă (matematică), Constantin Procopovici (științe naturale și muzică) -, va trece cu ușurință peste examenul bacalaureatului și va urma cursuri universitare la Cernăuți, intrând ulterior în Societatea academică „Junimea”, urmașa „Arboroasei”. Una dintre marile bucurii ale vieții sale, pe care nu o putem lăsa neamintită, este legată de achiziția la Viena a violoncelului lui Ciprian Porumbescu. Aflăm cum din postura de profesor universitar, un amplu capitol îl dedică Leca Morariu lui Iraclie Porumbescu – figura literară principală a mijlocului de veac XX. Oglindire fidelă a manuscrisului original, ediția de față a lui „Iraclie și Ciprian Porumbescu” împlinește o direcție, precum și un atașament însemnat.
Extrem de riguros, Leca Morariu e interesat încă de la primele pagini să fixeze în rame potrivite, dar mai ales în consonanță cu adevărul istoric, destinul „de ecranizat” al unei familii de primă importanță. Prin urmare, avem o serie de date și fapte legate de trecerea de la Golembiowski la Porumbescu, printre rânduri semnalându-se și apartenența familiei la neamul polon. Reținem că „preotul Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian, abia dela 5 Aprilie 1881 ajunge să se cheme (și oficial) Porumbescu”, iar pentru o însemnată perioadă, cele două nume, Golembiowski și Porumbescu, alternează, sau mai bine spus, sunt folosite în funcție de mediile în care urmau să fie rostite / actualizate. Mai târziu, la fel se va întâmpla și în cazul lui Ciprian. De-a lungul conținuturilor monografiei urmează în linii destul de fine portretele părinților, prilej de a așeza în lumină câteva momente de primă importanță. Luăm aminte de Școala putneană, apoi de eforturile de zi cu zi pe care „cei ai casei” trebuiau să le facă pentru a contrabalansa greutățile generate de lipsa banilor ș.a.m.d. În ciuda așteptărilor lectorului de azi, Leca Morariu pare să fi fost dispus să aloce un spațiu mai mare lui Iraclie, al cărui statut e atent marcat în câteva rânduri – îl vedem până și în corul bisericii, ori chiar în haina de compozitor. Dinspre arta portretului, alunecăm către preaplinul unei lumi încercată de evenimente mai degrabă potrivnice – a se vedea relațiile cu Imperiul, procesul Arboroasei, mai târziu boala lui Ciprian -, dar și către clipe pline de spiritualitate: deschiderea mormintelor de la Putna, dimpreună cu marea sărbătoare din anul 1871. Celor din urmă li se adaugă „fotografiile” în cuvinte ce restabilesc atmosfera de la Stupca, bucuria din sânul familiei lui Iraclie, prilejuită de atașamentul pe care toți îl arată față de muzică. Toate acestea sunt continuate (și) într-un al doilea volum, ce îl poartă mai departe pe cititor printre culoarele a două destine de excepție. Deși apărut în anul următor, 2015, și acest op e tipărit la editura „Heruvim”, editura fiind un proiect al Asociației „Prietenii Bucovinei”. Sunt urmărite aici cu predilecție succesele lui Ciprian Porumbescu, fiind consemnate și comentate ieșirile la rampă ale operei „Crai nou”, dar și celălalt triumf muzical –„Concertul simfonic din 27 octombrie 1882” -, bursa obținută de la Mitropolitul Silvestru Morariu, primele tipărituri din epoca cernăuțeană („O dorință”, „O Horă Națională Romînă”) etc.
Atent la toate detaliile, contrapunctând mereu cele prezentate cu fragmente din scrierile lui Iraclie sau aducând în prim plan notițele lui Ciprian, Leca Morariu reușește să își așeze întreg edificiul sub legătura aceasta indestructibilă dintre tată și fiu. Împreună, transmit și mai fidel acest atașament deosebit față de valorile naționale, față de limba și cultura română, față de tradițiile Bucovinei și culorile trecute prin inima oamenilor din „ținuturile de mai sus”. „Iraclie și Ciprian Porumbescu” e, grație erudiției autorului, un prim punct de plecare obligatoriu spre un exercițiu complex de afirmare a unui crez, a unor principii, a unei figuri intrată pe drept cuvânt în legendă.
*
Cel de-al doilea punct de oprire e prilejuit de apariția în condiții editoriale ce țin de excelență a unui volum cu finalități extrem de pragmatice, întrucât informația prezentată vizează deopotrivă elevul din clasele primare, cât și – sunt sigur că nu greșesc! – adolescentul surprins în procesul de a-și defini un orizont cultural cât mai larg, cât mai atrăgător pentru viitoare discuții argumentate.
Gabriela Gîrmacea e un profesor exemplar, dublat de un om de litere care e pe deplin conștient de forța imaginii și a cuvântului. Continuând în 2023 la Didactica Publishing House un proiect început în anii din urmă, care a adus deja în fața celor interesați două volume dedicate lui Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale, autoarea propune în același format o sinteză „Ciprian Porumbescu. Viața și creația”, venită ca o lecție deschisă, o lecție cu caracter interdisciplinar, așezând față în față cuvânt / imagine / sunet. Conținând citate bine alese, repere bio-bibliografice exacte, fragmente-decupate din texte critice, și – deloc în ultimul rând – fotografii ce te determină să pășești mult mai credibil în universul secolului XIX, Gabriela Gîrmacea își construiește demersul de-a lungul unei prime părți apelând la o serie de micro-capitole, pe care le consemnez: „Primii ani”, „Primii ani de școală”, „Anii de școală de la Cernăuți”, „Serbarea de la Mănăstirea Putna”, „Societatea Arboroasa”, „O mare iubire”, „Student la Viena”, „Călătorii”, „Profesor la Brașov”, „Călătoria în Italia”, „Boala și moartea”; acestora le urmează un al doilea capitol, extrem de interesant, în care sunt aduse la rampă faptele de viață, pentru ca în cuprinsul celui de-al treilea să privim câteva „diapozitive” ce exemplifică cum arăta lumea în vremea lui Ciprian Porumbescu. Cel de-al patrulea și ultimul capitol vine firesc, prezentându-i punctele de vârf ale creației. În plus, avem întocmit și un repertoriu de cântece, alte surprize sub forma unui puzzle de tip ghicitoare ori coduri qr, dar și un caiet-portativ, cu transcrierea muzicală a următoarelor piese: „Adusu-mi-am aminte”, „Cade-se cu adevărat”, „Cântec de primăvară”, „Imnul Unirei”, „Hora Brașovului”, „Lăudați pre Domnul”, „Tatăl nostru”, „Tricolorul”. Cărțile din această serie a Gabrielei Gîrmacea echivalează cu un bun exemplu în ceea ce privește materialul didactic modern, care pune la lucru tehnologii și principii moderne, determină hărți mentale, toate generând o motivație solidă pentru proiecte viitoare.
*
De la asemenea apariții și până la „Jurnalul” său apărut proaspăt la Editura „Corint”, de la albumul dedicat, trecând prin serii filatelice, discuri noi și chiar articole de fond precum cel al lui Mircea Diaconu din „Observator cultural”, nr.1171 (Ciprian Porumbescu la marginea imperiului. O contra-narațiune”), la care se adaugă simpozioane și cărți de specialitate, observăm cum, în „beneficiul subiectului”, se creează un nou discurs dispus să aprecieze, la justa valoare, ferit de unele idealizări artificiale dinspre mediul politic, parte a elementelor-nucleu specifice sufletului românesc.
Marius Manta - oceanografie culturală 
Lasă un comentariu