Elena Emanuela Giuverdea

Elena Manuela Giuverdea, membru al Corpului de Balet al Operei Naționale Române din Iași:

„Arta oferă întregii lumi «corporalitatea» aproape sacră a frumosului”

1. Îndrăznesc să încep acest dialog cu o declarație: am descoperit baletul cu adevărat în urmă cu 4-5 ani, grație spectacolelor pe care le-am urmărit cu sufletul la gură în primul rând la Iași, aici unde revin de fiecare dată parcă cu un plus de energie. Urmăresc fascinat, rămâne un mister de unde provine delicatețea acestei arte cu totul diafane. Cred că e unul dintre puținele „locuri” unde a decompune actul artistic ar echivala cu un sacrilegiu. Totuși, îmi permit să întreb cu o doză de naivitate: de unde frumusețea baletului?

– Aș porni de la cuvântul „armonie”, cred că acesta caracterizează cel mai bine frumusețea baletului, armonie care vine în primul rând din interiorul artistului și se leagă cu arta de a trăi prin dans. Odată cu interpretarea unui rol, ne expunem, dincolo de fizic, si sufletul pe scenă. Desigur, de aici încolo frumusețea este dată de limbajul specific interpretat prin grația mișcărilor, folosirea en dehors-ului, a elevației și a echilibrului pe pointes, apoi a mișcărilor fluide, ori crearea unei simetrii prin plastica corporală, acuratețea mișcării, linia corpului, forma și, aș merge mai departe, cu accentul pus pe poveste, mai ales în cazul baletelor clasice, unde această frumusețe este completată și de scenografie (costume, decor), muzică – toate acestea create până la cel mai înalt nivel – pentru că, să nu uităm, în perioada romantică spectacolele de balet au fost finanțate de către aristocrații vremii și, chiar dacă prezența lor în sălile de spectacole părea că se naște din nevoia unui consum pur estetic, de fapt aceasta pornea din dorința de a socializa, drept pentru care totul trebuia creat până la cele mai mici detalii – investițiile erau cu adevărat luxoase, selecte. Pentru mine, personal, această frumusețe vine din plastica corporală, o linie corectă a piciorului, postură dreaptă și desigur, acuratețea mișcării; orice coregrafie realizată pe o astfel de corporalitate creează însuși frumosul, iar lipsa acesteia ar fi o risipă de energie, o agitație inutilă. Până la urmă, ajungem la sprijinul nostru cel mai de preț în viața de zi cu zi și in balet: laba piciorului, acea formă arcuită dată de curbura tălpii, dar și bolta oaselor cuneiforme, realități dublate de însăși energia cu care te exprimi în mișcare. Altfel, în general vorbind, baletul nu ar fi decât o gimnastică care nu ar transmite altceva decât un exercițiu fizic, fie el și perfect executat.

2. Nu vreau să cădem într-o retorică a conceptelor, a definițiilor exacte și așa mai departe, dar m-ar interesa ce reprezintă catharsisul pentru artist, pentru cel aflat pe scenă? Se întâmplă oare, mă întreb, odată cu fiecare reprezentare această magică transformare a individului? Salvează frumosul cu adevărat o lume chiar și atunci când e situată dincolo de principiile moralei?

– Da, în mod evident, acest catharsis se întâmplă cu fiecare reprezentație, chiar și atunci când vorbim de același spectacol sau același rol ce poate fi susținut, interpretat de două ori în aceeași zi: de fiecare dată presupune o trăire diferită și unică. Consider că actul artistic este încununarea întregului proces de formare a mea ca artist (încă din primii ani de studiu, cu învățarea posturii corecte, dar și a primelor elemente, a principiilor de bază), iar cu fiecare transpunere în pielea personajelor simt că se sedimentează legătura cu rolul interpretat. Orice particularitate a acestora devine unică și irepetabilă. Transformarea mea ca individ se întâmplă imediat după ora de studii (încălzirea specifică, premergătoare actului artistic), după pregătirea la cabină (prin machiaj, purtarea costumului), desăvârșindu-se odată cu pășirea în spațiul scenic și introducerea în poveste; astfel, mă pot dedica cu totul, nu mai sunt eu însămi, ci devin personajul. Da, frumosul are această putere de a schimba lumea. Privit ca hrană a sufletului, frumosul ne determină să privim lucrurile la modul ideal. Arta în general nu cere nimic, în schimb oferă întregii lumi corporalitatea aproape sacră a frumosului, definindu-l într-un mod specific. Mai ales când ne aflăm în derivă, vedem cum are această putere de a ne lumina sufletul și mintea, de a găsi înțelepciunea pentru a ne oferi răspunsuri, tocmai pentru că în frumos găsim armonia de care aminteam la început!

3. Poate fi dansul o cale către cunoașterea de sine?

– Absolut, pot afirma sincer că dansul este precum un maestru care te șlefuiește și te formează ca om obișnuit, dar și ca artist. Iar asta se întâmplă pe toate planurile: fizic, psihic, moral. Grație disciplinei și principiilor inerente, dansul poate fi o cale de cunoaștere a sinelui iar treptat te ajută să te cunoști până la cele mai adânci „fisuri”, dându-ți puterea de a te accepta cu tot bagajul de trăiri, reacții, gesturi, trăsături. Te ajută să înțelegi cu claritate de cristal tot ce se întâmplă în jurul tău și să simți câtă putere stă în propriile forțe, să dovedești cum ești și cine ești cu adevărat, indiferent de situații și de oameni. Pentru mine, este precum un camarad pe care îl ai de-a lungul acestui parcurs, de construire a unei cariere. Te face să-ți adaptezi rutina cu fiecare etapă și pas, să te reconfigurezi, să te redescoperi și să te adaptezi continuu, un bun reper și ghid în tot și toate. Uite, aș face o legătură cu oglinzile din sălile de balet, mă gândesc la reflecția  propriei persoane; fizic vorbind, se creează încă din primii ani de studiu o legătură și o viziune analitică asupra propriei persoane. Vorbim despre modelarea fizică în primul rând, apoi de repere care ar trebui să joace rolul unui barometru. Astfel, cred că poți să rămâi și fidel unei instituții din care faci parte și pe care o reprezinți, fără a lăsa loc de plafonare.

4. Nu știu cât de incomodă va fi prezenta întrebare, însă vă invit să schimbăm puțin direcția privirii și să vă întreb: ce presupune arta de a fi spectator?

– Pentru mine, arta de a fi spectator presupune o reîntâlnire cu sinele, un moment pe care ți-l acorzi, un moment de reflecție, de regăsire, de a-ți adresa întrebări și – de ce nu? – de a afla răspunsuri, de a dezbate subiecte.

5. Să mai stăm puțin aici: cu multă eleganță, învăluită și răspândind frumosul, ați transmis publicului, prin dans, atâtea și atâtea emoții. Mi-aduc aminte că Anna Ungureanu, dirijoarea Corului Madrigal, vorbea despre o „sală bună” și despre capacitatea acesteia de a fi parte activă în cadrul unui eveniment muzical. Ce reprezintă sala pentru un balerin, cum se simte?

– Voi începe prin a aminti de perioada pandemiei, când sălile de spectacole au fost închise și lipsa publicului s-a simțit în mod evident, acesta fiind pentru mine parte activă directă în actul artistic. Spectacolul însuși cere prezența publicului, înseamnă energie, pe care o resimt ca o forță, cu o vibrație unică; dacă vreți, altfel, energia sa este pentru mine precum un bumerang prin care ofer și primesc acest „combustibil” regenerator în desfășurarea activității și a identității mele ca artist. În paranteză fie spus, încă de când ies pe ușă, îmi și încep ziua. Publicul pentru mine este un pilon de bază important în arta spectacolului, indiferent că vorbim de prezența sa în spațiul unui teatru de prestigiu, al unei case de cultură, sau în alte spații, fie ele și neconvenționale. Mereu va avea un rol aparte, unic.

6. Nu știu dacă ați ratat vreun rol în ultimul timp! E o risipă de energie, însă demonstrează fără doar și poate existența unor standarde la cote de invidiat. Așadar, cum se solidifică legătura cu personajul pe care îl aveți de interpretat? Vi se par mai potrivite anumite roluri? Mai mult, strict în ceea ce vă privește, considerați că aveți o „construcție” mai mult clasică, romantică, modernistă?

– Ca și structură a formării mele am la bază dansul clasic, bază care s-a îmbinat foarte bine cu firea mea romantică. Acestea mi-au influențat și ghidat identitatea mea ca individ, chiar și în rutina zilnică. Partea modernă în dans cere o abordare diferită, cu principii diferite care, în maniera de lucru, îți reconfigurează baza clasică pe care am îmbrățișat-o preponderent. Recunosc că ador baletele clasice („Frumoasa din pădurea adormită”, „Lacul Lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, neoclasice „Romeo și Julieta”, „Cenușăreasa”), sau spectacolele de caracter „Don Quijote”, „Coppelia”, precum și baletele romantice precum „Giselle”, „Chopiniana”. Completarea repertoriului personal  amintit, cu spectacole montate în cheie modernă, cu stilul specific, desigur, mă împlinesc ca artist. Legătura mea cu personajele se sedimentează cu fiecare repetiție. Tot timpul este ceva de îmbunătățit, perfecționat, vorbim aici despre tehnică (poate fi dinamica mișcărilor, corectarea posturii în partea superioară a formei brațelor, corpului, estetica propusă, stilistica – până și înălțimea la care faci un alongé trebuie analizată în corpul de balet per ansamblu – totul trebuie să fie precum o înlănțuire, mișcarea se preia și se execută identic până la cel mai mic detaliu de către fiecare interpret în parte ca și cum ar fi una și aceeași persoană). Apoi am grijă de aspectele teoretice, precum cele legate de contextualizările necesare, definirea curentului cărui aparține lucrarea, astfel toate acestea desăvârșesc personajul și actul artistic până la cel mai mic detaliu.

7. Care sunt o serie din problemele pe care le aveți de înfruntat înainte de spectacol?

– Pentru fiecare balerin, rutina, disciplina creată este oarecum asemănătoare. Fiecare își creează preferențial pașii, ordinea, cum simte și cum i se potrivește mai bine. Totuși, ca elemente de bază în pregătirea mea înaintea unui spectacol (aș înlocui cuvântul „probleme” cu „solicitări”) amintesc: ora de studii (încălzirea începe cu exercițiile la bară, continuă cu exercițiile la centru, urmează sărituri – mari, mici, variații), apoi pregătirea pointes-lor sau pantofilor, a cizmelor sau flexibililor (în funcție de personaj), verificarea la cabină a costumului, recuzitei, a accesoriilor ce completează costumul, în timp ce toate obiectele și însemnele personale sunt lăsate deoparte (bijuterii, tatuajele vizibile ce sunt acoperite cu corector, etc.); să nu uităm, urmează pregătirea ce ține de perucherie și machiaj – să fie conform stilului impus de coregraf, scenograf: maieu de picior, trusă („body”-ul  bej ca bază pe care, prin adăugarea costumului pe corp, iată, se naște personajul în sine). Cu ce m-am confruntat de-a lungul timpului? A fost să dansez cu unghia încarnată (de la schimbarea mărcii de pointes) și, din cauza disconfortului, m-am văzut nevoită în contratimp să îmi dau pointe-ul jos într-o pauză (la limită), să-mi administrez lidocaină local pentru a amorți durerea (asta țin minte mai ales fiindcă mă aflam într-un turneu, la Lausanne (Elveția) – o amintire unică, de suflet, ca multe altele, de altfel, sau să dansez cu leziuni, sărind cu voia mea peste perioada de recuperare. Iarăși, o altă provocare e dată de scenele în pantă din străinătate cu un mic unghi de înclinare către față, în care trebuie să-ți găsești centrul de greutate.

8. Aveți afinități cu dansul contemporan? Dacă da, îl așezați pe aceeași treaptă cu baletul clasic? Eventual poate ne destăinuiți care v-a fost cel mai drag proiect…

• Am avut bucuria de a descoperi dansul contemporan încă din gimnaziu, întrucât în 1997 încă se organiza Festivalul de dans Eurodance, în colaborare cu Centrul Cultural Francez. Uneori doar asistam la repetițiile susținute de trupele de dans participante, dar am fost și parte activă, Centrul Cultural Francez încheind un parteneriat cu Liceul de Artă din Iași „Octav Băncilă”, actualul Colegiu Național de Artă „Octav Băncilă” (ale cărui cursuri le-am urmat încă din ciclul primar și le-am finalizat prin atestatul de balerin profesionist, instructor coregraf). Atunci s-au făcut și casting-uri pentru distribuirea în spectacole. Dansul modern îți deschide o altă  lume, aceea a unor libertăți lipsite de rigorile dansului clasic. Scena devine parcă mult mai umană prin această desprindere de canoane. De altfel, am aprofundat studiul dansului modern în facultate, în cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași unde, la încheierea celor trei ani de studiu, am realizat propriul spectacol sub coordonarea doamnei lector univ. dr. Sandra Mahvima. Spectacolul de care tocmai am amintit – „Universuri interioare” – este unul despre eul propriu și conștientizarea că dincolo de trup avem și suflet, de care în egală măsură suntem datori să ne îngrijim pentru a putea fi în armonie cu noi înșine, apoi cu societatea ca întreg. La baza spectacolului au stat interogațiile spirituale personale privind relația cu Dumnezeu și tema tămăduirii orbului din Ierihon din Evanghelia lui Luca, temă pe care am privit-o metaforic, aducând-o în proximitatea unei teme universale, aceea de orbire a sufletului. Printre altele, tehnicile moderne studiate în facultate, precum contracția și extinderea întâlnite la Martha Graham, sau mișcările de cădere și recuperare întâlnite la predecesorii săi, José Limon și Doris Humphrey, au constituit ingredientele esențiale ale spectacolului.

9. Am avut bucuria ca de-a lungul timpului să constat că unii dintre foștii mei elevi au ajuns pe scena Operei ieșene – poate într-o oarecare măsură le datorez și lor atașamentul față de această artă. Iată că și profesorul învață de la elev! E momentul să vă întreb care sunt virtuțile pe care arta baletului le cultivă?

Arta aceasta înseamnă de fapt dezvoltarea unui corp sănătos, apoi posibilitatea de a-ți construi cu multă răbdare un psihic echilibrat. Cum lăsam să se înțeleagă, omogenizarea  acestor două direcții – fizică și psihică – e catalizatorul pentru tot ce înseamnă frumosul ca armonie, simetrie, echilibru. Deloc forțată în acest context este zicerea clasică „Mens sana in corpore sano”. Calitățile fizice de bază sunt cele motrice: forță, rezistență, suplețe, mobilitate dinamică. Acestora li se adaugă calități morale: răbdare, toleranță, viziune, inițiativă, toate împletite cu creativitate.

10. Evident, arta baletului are un caracter sincretic – sar în plan personal: ce muzică ascultați de obicei? Vă place poezia? Admirați discursul artelor vizuale? De ce nu, care e „marele” hobby? Aveți bucuria de a colecționa ceva?

– Când ascult muzică mă gândesc la formula paradoxală a lui George Balanchine, potrivit căreia muzica trebuie văzută, iar dansul trebuie auzit. Îmi plac piesele care presupun amalgamul unor stări (pian, elemente de percuție), toată gama de emoții pe care omul le întâlnește de-a lungul vieții; îmi plac instrumentele vii, care sunt construite din materiale naturale – lemn, păr de cal siberian, precum vioara sau violoncelul… acestea vibrează cel mai bine cu sufletul omului și sunt capabile să creeze frecvențe sonore unice. Unul din compozitorii actuali preferați a cărui muzică o ascult este Havasi. Un alt artist pe care-l apreciez, Quentin Val, absolvent al Conservatorului din Bruxelles, compune și interpretează propriile piese, pe care le găsesc deosebite, mai ales că fiecare spune câte o poveste; iar muzica compusă de Frédéric Chopin este redată de Quentin într-un mod unic, interpretarea sa ascunde pasiune talent și foarte, foarte multă muncă. Desigur, ador muzica clasică, în mod special pe cea a lui Piotr Ilici Ceaikovski, lesne de înțeles de ce. Citesc cu plăcere versurile regizorului Ovidiu Lazăr de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, care pentru mine „ating”, „dezbat liric” și „recrează” o lume plină de sens. De reținut: „Am o pasăre mare înăuntru care tot mă rănește pentru că îi cresc aripile”. Trecând ușor de la muzică și poezie la… make-up, am urmat cursuri și în acest domeniu, eforturi desfășurate din dorința de a înțelege din interior și alte avataruri ale frumosului. Deși nu le pot considera drept obiectele unei colecții, mi-a plăcut să aduc în același loc tot ce înseamnă accesorii de pilates care s-au dovedit extrem de utile, mai ales după perioadele de sarcină, făcând revenirea mea la forma inițială mult mai ușoară.

11. Vă mulțumesc în chip deosebit pentru amabilitatea acestui schimb de replici! Oricât m-aș feri de o asemenea întrebare nu pot să nu fiu curios: ce va urma?

– Instrumentul meu de lucru, cum îmi place să-l denumesc, este corpul pe care trebuie să-l mențin mereu în cea mai bună formă, astfel nu obișnuiesc să-mi fac planuri punctuale. În general, magia dansului mereu mi-a deschis oportunități, mi-a dat șansa să evoluez și să întâlnesc persoane alături de care am dat formă unor amintiri de suflet în artele spectacolului (și cuprinde totodată compartimentele ce țin de partea tehnică, nu doar de cea artistică). Colaborările din cadrul instituției și nu numai, de durată mai scurtă, îmi dau bucuria de a întâlni artiști deosebiți, care într-un fel sau altul mi-au arătat calea, precum și modalități de a mă autodepăși, pentru care le sunt profund recunoscătoare! Vor urma colaborări extraordinare, inedite, prin care voi avea din nou ocazia să creez și să redau frumosul prin armonie și echilibru, pentru că noi, artiștii, avem responsabilitatea și puterea de a grava emoții în sufletul publicului.