Taina omului, firescul rugăciunii

Ne aducem aminte, Patriarhia Română a decretat anul 2022 drept „Anul omagial al rugăciunii în viața creștinului și a Bisericii”, deopotrivă „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. În acest context, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Protopopiatul Onești a organizat în perioada 15-16 februarie prima ediție a Simpozionului Internațional „Taina omului – firescul rugăciunii. Experiența isihastă în mileniul III”. Lucrările simpozionului au adus în același loc nume importante, cu autoritate în spațiul ortodox, ale căror prezentări au prins în rame potrivite un fenomen al începutului de mileniu trei prea puțin analizat.

Succesul manifestării a fost asigurat pe de o parte de calitatea materialelor prezentate – de ținută academică -, iar pe de altă parte de disponibilitatea participanților de a intra într-un dialog viu, departe de formalismul adesea întâlnit cu prilejul unor asemenea manifestări. Plecând de la certitudinea că rugăciunea „nu se teoretizează, ci se experimentează”, în centrul comunicărilor s-a aflat experiența isihastă a Sfinților Părinți; analizând ediții și posibilități de lectură, cei prezenți au conturat în special importanța operei Sfântului Simeon Noul Teolog, drept reper duhovnicesc pentru omul prezentului, îndepărtat de reperele validate de tradiția creștină. Tocmai în această idee, a lucrării puse în practică, lucrările simpozionului au continuat în cea de-a doua zi cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Capela „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul”, deplasări la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” (Tg. Ocna), la Biserica „Sfântul Simeon Noul Teolog” (Mănăstirea Cașin). Consideram la acel moment că manifestarea organizată exemplar de Părintele Ioan Bârgăoanu prezenta toate datele pentru a se transforma, cu timpul, într-un reper solid în a descoperi adevărata taină a omului aflat în derivă printre incertitudinile prezentului. Am plecat din acest spațiu cu încrederea că isihasmul nu e o realitate „de muzeu”, ci că încă ne poate redescoperi Lumina lumii. Trecerea timpului mi-a validat această convingere, mai ales odată cu apariția spre finele lui 2023 a volumului-mărturie „Taina omului Firescul rugăciunii. Experiența isihastă în mileniul al III-lea”, Editura „Basilica”, volum coordonat de Pr. Ioan Bârgăoanu, Prof. Mihai Dan Chițoiu, Diac. Mihai Iulian Grobnicu. „Cuvântul înainte” semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, accentuează ideea că „Oameni ca toți ceilalți fiind, sfinții reușesc, prin conlucrarea cu harul, prin pocăință și rugăciune neîncetată, să sădească Lumina în suflet și să devină cuvântători de lumină, împărțind-o, prin viața și scrierilor lor, tuturor celorlalți”. Este scoasă în evidență viața Sf. Simeon Noul Teolog și mai ales importanța învățăturilor / scrierilor acestuia – „în formulări simple, dar pline de substanță și eleganță poetică, Sfântul Simeon decantează esența experienței creștine…” Apariția volumului în discuție echivalează în aceeași grilă de lectură cu „un demers cutezător și fidel spiritualității creștine răsăritene de a lăsa trecutul să vorbească și să transforme prezentul, pentru a oglindi slava Împărăției cerurilor. […] Ne bucurăm de trainica și binecuvântata inițiativă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care cu gentilețe și neostenită atenție contribuie, prin astfel de evenimente, la o mai onestă și iradiantă valorificare a scrierilor patristice în noul context socio-cultural”.

Desigur, granițele impuse de formula unei asemenea prezentări nu îmi îngăduie să mă opresc asupra fiecărui material prezent în volum, ci mă îndeamnă la o cumpănită selecție, operând nu după un criteriu valoric – întrucât toate materialele sunt deopotrivă bogate în informație, coerent argumentate, așadar persuasive-, ci valorificând direcții inedite ale cercetării, propunând lectorului în majoritatea cazurilor spații discursive de multe ori deschise către interdisciplinaritate și chiar transdisciplinar(itate), fiind nu o simplă manieră de lucru, ci organizându-se sub forma unei ținte-matrice, cu finalități ce depășesc rigori artificiale, dar care rămân în orizonturile unei teologii ce nu are cum să renunțe la minunata tradiție a creștinismului, o țintă al cărei obiectiv final este înțelegerea lumii contemporane și reașezarea omului pe drumul firesc al revenirii Acasă. Fatalmente, a fi tolerant implică azi cel mai adesea părăsirea drumului drept, de dragul unor repere facile, fără probitate morală. Omul fără rădăcini e un om cu o existență ce nu rodește, dezinteresat de soarta celuilalt, aflat în afara posibilității de a se întâlni chiar cu el însuși, practic de a-și regăsi Chipul dintâi. Adevărata libertate conjugă existența omului în raport cu Binele, Frumosul și Adevărul, dar aceasta implică o cultură înalt morală, cred, la rândul meu, orientată teologic. Altfel spus, o revenire. Doar astfel omul ar putea să pășească dincolo de cele șase aspecte nefaste ce sunt legate de realizarea conceptualizărilor specifice erei post-adevăr: indeterminare, fragmentare, decanonizare, lipsa de sine și de profunzime, nereprezentabil, hibridizare. Analiza și consolidarea până la ultima consecință a unor asemenea categorii estetice au născut nu de puține ori, monștri, deoarece individul s-a dovedit a fi mai întâi de toate nu un purtător de logos, ci mai degrabă un slujbaș în subordinea teoriilor la zi, căci arta urmează societatea, devenind o mașinărie complexă, a cărei funcționalitate trebuia – și este! – măsurată în unități intelectual-reprezentative. Dar în mod cert, omul nu a aparținut și nu aparține doar lumii exterioare! „Taina omului firescul rugăciunii” e volumul care convinge că rugăciunea, dialogul viu cu Dumnezeu, ar trebui să se autoinstituie în temelia unei existențe guvernate de pedagogia creștină.

Înaltpreasfinția Sa Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, deschide suita materialelor cu „Rugăciunea inimii și monahismul oriental. Părintele Dumitru Stăniloae și metodele bizantine și filocalice ale rugăciunii inimii”, prilej de reafirmare a unei cărți de o valoare inestimabilă – am numit aici „Tratatul de mistică” semnat de Dumitru Stăniloae, probabil cea mai importantă figură teologică a secolului XX. Prețuind în chip aparte învățăturile lui Dumitru Stăniloae și, punctual, viziunea pe care acesta o are asupra unui întreg fenomen – am numit aici rugăciunea isihastă, IPS Ioachim reafirmă: „Un suflet plin de smerenie îndeamnă trupul să îngenuncheze, așa cum și o metanie adăugată efortului de îndreptare a minții către Dumnezeu aduce sufletul în stare de smerenie”. În continuarea acestora, ni se prezintă metoda atribuită Sf. Simeon Noul Teolog, „întâlnirea cu Hristos în profunzimea inimii”, „întoarcerea persoanei umane spre ea însăși”, „sentimentul de a fi nesemnificativ al persoanei umane în fața Maiestății dumnezeiești”. Minunatele diferențierile pe care autorul le face între capacitățile teologiei negative și ale rugăciunii inimii de a-L afirma pe Dumnezeu. Oarecum concluziv, reținem că „În rugăciunea făcută cu mintea în inimă, el nu mai neagă lumea, ci o exclude. Acest act de excluziune a lumii nu presupune ca atributele și proprietățile lumii definite prin concepte să fie eliminate; ele rămân, dar numai ca o simplă conștiință a prezenței lor”.

Învățătura Sf. Simeon Noul Teolog este continuată de Părintele Ioan Bârgăoanu, printr-„un itinerariu duhovnicesc cântat în Imnele iubirii dumnezeiești”. După o scurtă introducere în opera Sfântului Simeon, ni se propune o „altfel de biografie”, am numit aici „drumul” ascensional al sfântului, ajungând către rugăciunea privită în forma unei „liturghii a inimii”. Nu aș putea trece mai departe fără a semnala și „Paternitatea Sfântului Marcu Ascetul în conturarea cugetării Sfântului Simeon”. Mihai Dan Chițoiu conferențiază asupra „Firescului firii ca taină a întâlnirii”, făcând distincții binevenite între firea omului și natura umană. Firea nu are de-a face cu categoria esențelor – vorbim despre firea fiecăruia dintre noi și nu despre un mod generic de existență. Întrebarea deloc retorică de la care pleacă întreg raționamentul: „Dar ce este, cu adevărat și dincolo de toate aspectele, propriul firii umane, ce o face cu adevărat aparte?” Plecând dinspre Platon și Plotin, atent la metamorfozele prezentului și chiar la disponibilitățile registrelor limbii române, Mihai Dan Chițoiu revine și el la „întoarcerea spre sine”, ca mișcare fundamentală pentru experiența isihastă. În căutarea rugăciunii, Mihai Iulian Grobnicu aduce „o mărturie din primul mileniu creștin pentru un isihasm contemporan”, cuantificând implicit rolul virtuților pe care omul-rugător ar trebui să le aibă. Extraordinar de substanțiale se dovedesc a fi și articolele propuse de Ioan Alexandru Tofan – „Ce înseamnă să iubești?”, Arhim. Andrei Ioniță – „Viziunea isihastă și darul rugăciunii oglindite în viața părinților din vetrele de sihăstrie românească”, Pr. Vlăduț Ionuț Ghionoiu – „Marginalii teologice asupra unei posibile «prietenii» și «fraternități» mistice: Sf. Simeon Noul Teolog și Bernard de Clarivaux”, Pr. Ilarion Mâță – „Filantropia la sfinții isihaști. Rugăciunea și suferința, căi de întâlnire a omului cu Dumnezeu”, Ciprian Ioan Ignat – „Rugăciunea bisericii, o perpetuă cincizecime”, Pr. Ionuț Alexandru Amărinii – „Filon din Alexandria – un practicant al exercițiului dialogului mistic și intercultural”, Adrian Alexandrescu – „Sensul rugăciunii și curriculumul de religie. Aspecte pedagogice și duhovnicești”. Alte câteva articole pleacă dinspre identitățile și alteritățile omului postmodern – „Identitatea omului rugător” (Pr. Cosmin Grigorescu), „Însingurarea omului postmodern și însingurarea sfinților. Nevoia de liniștire într-o lume risipită” (Pr. Cristian Necula), „Calea regală a psalmilor biblici” (Marius Manta), în timp ce Tone Svetelj, invitat special al Hellenic College, Boston (USA), ne prezintă în „The Jesus Prayer and rediscovery of the mind-heart connection”, câteva din punctele de tangență ale unor științe conexe, cu un instrumentar adecvat pentru a scoate în evidență legătura minte-inimă.

În întregul său, fără a augmenta artificial importanța acestui volum în format mare, de peste 450 pagini, sunt convins că acest construct-identitar va rămâne în timp drept una din lucrările reprezentative inițiate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un dar venit în timp pentru sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, echivalând cu un crez în șansa omului de-aici-și-de-acum de a se salva de sub tirania efemerului. Eveniment cultural-duhovnicesc de interes cel puțin național, „Taina omului firescul rugăciunii” poate afirma în mileniul abia început odiseea omului-rugător.