Țara de sus, de mai sus

De fiecare dată când am ajuns în nordul țării, în miraculoasele ținuturi ale Bucovinei, am admirat o anumită dârzenie a oamenilor locului, o voință potrivită, bine dozată, de a duce lucrurile până către un capăt dinainte scontat; m-aș aventura chiar să constat, prea puțin subiectiv, că acolo nu totul are un preț și nu totul e scos pe tarabă – sper să nu mă înșel! Răbdarea e încă la ea acasă, iar vechiul cu noul se împletesc firesc, completându-se fără a dinamita în prealabil conduite, voințe, orgolii. Dincolo de toate, rămân în lungul istoriei câteva constante ce nu și-au pervertit înfățișarea prin cosmetizări succesive. E mult temei, probabil ceva mai puțin ornament! Mă întorc cam de două-trei ori pe an ba în zona Humorului, ba la Suceava și Rădăuți, cum nu, Putna, trecând – cum alfel? – prin Fălticeni, ori urc spre Stupca și alte locuri care îmi motivează eforturile, care îmi dau energia de a merge mai departe, pe drumuri ce în vremurile noastre mai degrabă nu interesează… Caut oameni simpli dar frumoși, și parcă îi întâlnesc cumva mai lesne decât prin alte colțuri; le admir felul direct de a pune în discuție ceea ce trebuie rezolvat, le prețuiesc inima deschisă, dar și un mod aparte de a relaționa cu elementele din natura înconjurătoare. Aș spune că mai ales bucovineanul – deși nu e singurul, evident! – încă mai percepe tainica rânduire a lumii, încă mai intuiește „corola de lumini” a unei existențe altădată împlinite sub voia Domnului; mereu atent la pildele generațiilor ce i-au premers, e ceva mai motivat în a-și îngădui să fie mândru de propria românitate și, implicit, să întregească o galerie de portrete ce vor fi avut drept țel comun aceeași dragoste de neam. Mă întorc din perindările mele cu icoane, cărți, mai ales cuvinte de învățătură, cuvinte care de multe ori își arată rodul în timp. Este în Bucovina o efervescență pe lângă care nu ai cum să treci neobservând-o!

Aflat la începutul verii la sărbătoarea Teilor de Aur și Argint la Botoșani, am avut bucuria unei noi întâlniri cu Doina Cernica, om de o calitate rară care, sunt convins, nu limitează niciun efort în munca sa de a oferi o reflectare corectă a vieții culturale de peste tot, dar mai ales din ținuturile bucovinene. Dincolo de paginile paginile-jurnal, de paginile de călătorie, de lumile parțial încărcate de ficțiune, de apetența pentru arhetipuri, mitologie, istorie, religie, filosofie ș.a.m.d., Doina Cernica e printre ultimele condeie în stare de a face la superlativ cronică de eveniment. Una dintre ultimele apariții – „Țara de sus, de mai sus”, Editura „Akakia”, București, 2023 – e o carte-bibliotecă, o carte multistrat, o dovadă perfect argumentată că valori specifice planului moral nu au cum să rămână în afara unui discurs interesat de propria noastră devenire; cumva, sper să se subînțeleagă, e și o carte-atitudine, continuând un vector început și trasat coerent dinspre secolul al XIX-lea, de oameni ce își iubeau neamul și țara.

Am scris în câteva rânduri despre Doina Cernica. Cu ceva timp în urmă, mai precis cu prilejul apariției volumului „Cititoarea, călătoarea” la Editura „Mușatinii”, Suceava, scoteam în evidență că autoarea are rara știință de a provoca imaginația cititorului dar și de a-l face părtașul-confident al propriilor trăiri. De obicei, rândurile sale nu rămân în zona simplelor note de călătorie; accentul nu cade pe unde, când ori cum, ci – așa cum ne-am fi așteptat – pe ecourile declanșate de situațiile (ne)prevăzute. Evident, descrierea nu are rol pur decorativ, ci realizează conexiuni din domenii diverse. Mai mult, Doina Cernica are certe cunoștințe de arhitectură – urbanism, știe să aprecieze la justa valoare operele de artă, nu rămâne nici în afara unor precizări demografice, politice, administrativ-culturale etc. Ce am afirmat altădată, rămâne valabil! De multe ori, când nu te aștepți, te vei pomeni în mijlocul unor frazări ce închid o atitudine lirică; aș spune că e un om plin de emoție, un om al trăirilor înalte, pentru care cuvântul, odată rostit, e trimis în lume spre a-și împlini „destinul”. Vă asigur, deși rândurile de față, scrise avântat, par „căzute” din retorica celor de acum un secol și ceva, adăpostesc o strălucire dintre cele mai aparte, prilejuită de bucuria unor întâlniri cu oameni ce prețuiesc valori complementare.

„Țara de sus, de mai sus”, cartea și arta, acest florilegiu publicistic, completează un triptic început cu ani în urmă. Laolaltă, deși diferențiate în funcție de criterii variate, sunt prezentate evenimente desfășurate cu precădere în Suceava, Botoșani, Cernăuți, Herța, dar și Bacău etc. Își fac loc în paginile cărții și schițe de portret, dar și rânduri de apreciere pentru activitatea unor instituții, în fruntea lor situându-se Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, la împlinirea unui veac de la înființare. Materialele publicate în „Crai nou”, „Bucovina literară”, „Ateneu”, „Spații culturale” sunt definitorii pentru statutul reportajului literar. Fraza autoarei e de obicei atent prelucrată, te învăluie, deși nu se abate fără temei de la o suplețe a discursului; lexicul, bogat, nu epatează, neologismele ori termenii de specialitate se întâlnesc doar acolo unde e absolut necesar, imaginile se succed veridic, în tonuri și exerciții de focalizare neostentative. Dincolo de atmosferă, de inginerii ori elemente de surpriză, mereu în discuție sunt aduși oamenii,  majoritatea devenind, de altfel, și personaje. Prezențele vin uneori dinspre trecut (minunate rândurile in memoriam Dany Zărnescu ori cele prilejuite de amintirea tatălui), acaparează prezentul. Doina Cernica are înnăscută un soi de curiozitate generată de temeiuri solide. Dacă nodul cel mai strâns e al semnificațiilor eminesciene, autoarea se apropie de tot ce presupune discursul artistic de calitate, demonstrând pricepere, după cum era de așteptat, în literatură, cât și în artele vizuale – a fi consultate rândurile dedicate lui Ion Irimescu, Mihail Gavril, timpului magic al Elenei Greculeasa. Nici muzica nu e uitată! Sunt multe puncte de atracție în volum: Cela Neamțu, Marcel Mureșeanu, Alexandru Ovidiu Vintilă, Leca Morariu, Festivalul Național de Poezie Nicolae Labiș, Enciclopedia Bucovinei – și alții, și altele…

Am descoperit în țesătura acestui volum ceva-ceva din lumea aceea spre care mă întorc cu fața, căutându-i prezența și lumina uneori în realitatea imediată, mult mai adesea într-o dimensiune pe care încă o mai cred posibilă. „Țara de sus, de mai sus” e semnul de încredere pentru viitor, e și reper cu funcție de regie în existența noastră. Sper să îi prețuim la timp discursul!