- Mara, mă bucur că stăm față în față și avem prilejul să vorbim despre balet, și de ce nu, în general, despre cultură. Pentru început, cred că ar fi potrivit să ne dezvălui câte ceva despre tine și mai ales despre afinitățile pe care le ai cu fenomenul artei în general. Nu ascund că sunt curios – ce înseamnă pentru tine baletul?
- Pentru mine, dansul a fost dintotdeauna o formă de exprimare a propriilor emoții și idei, iar când am descoperit baletul am găsit drumul spre noi perspective ce îmi ofereau posibilitatea de a-mi transpune adevăratele sentimente prin intermediul mișcărilor. Toate aceste mișcări s-au cizelat după mii de ore petrecute în sala de balet, după principiul profesoarei mele de balet din Belgia, doamna Olga, care spunea că momentul în care intri în sala de studiu este momentul în care simți că renaști, deoarece fiecare exercițiu din rutina zilnică necesită multă atenție și răbdare, ca și cum l-ai învăța din nou și din nou… După ce am avut oportunitatea de a lucra zi de zi cu profesori din numeroase țări ( Brazilia, Japonia, Rusia, Franța, Italia), am adunat un bagaj bogat de cunoștinte și tehnici și pot spune ca baletul reflectă în fiecare țară o reprezentare a lumii de altădată, în care oamenii trăiau prin iubire, prietenie și prin stilul perfecționist al dansului. Un element ce are un rol important pentru mine, fără de care nu îmi pot continua evoluția, este muzica, cea care conturează o mare parte din coregrafie. Stilul de muzică pe care îl abordez cel mai mult este desigur muzica clasică, fiind atât de complex, datorită multitudinii de instrumente muzicale, fiecare dintre acestea ocupând un rol cu adevărat important în lucrarea coregrafică. Pentru dansul contemporan, unde tehnica mișcărilor este mai liberă, îmi place să abordez lucrări muzicale dragi mie, de la jazz și până la rock.
- Ne știm de ceva timp. Mărturisesc că întotdeauna te-am perceput ca fiind mai degrabă foarte aproape de arta dansului clasic, mai puțin de cel contemporan. Mă înșel? Într-o discuție asemănătoare am întrebat-o, cumva același lucru, și pe Mara Boană. Știu că vă cunoașteți, poate sunteți chiar apropiate. Așadar, ce mai poate oferi astăzi baletul clasic – sunt unele voci care îi vor fi cântat „dispariția”…
- În generația noastră, din păcate, stilul dansului clasic a fost înlocuit de cel contemporan, ce a luat naștere în zona occidentală a Europei și luând amploare într-o perioadă în care artiștii erau în căutarea unui element comun, de comfort și libertate. Unii coregrafi și dansatori identifică dansul contemporan cu o formă de revoltă la adresa dansului clasic. Din fericire, atât eu cât și Mara, am studiat în școli unde arta baletului pur-clasic, cu accent pe tehnica rusească, era la ordinea zilei. Arta baletului clasic necesită perfecțiune, printr-o tehnica detaliului solicitând timp îndelungat de aprofundare, de repetiție continuă. Pentru mine, baletul este și o formă de autoeducare, de control a minții și a propriului corp în situații critice, prin care am reușit să îmi dezvolt răbdarea.
- Te invit să privim și mai larg: care ar fi statutul limbajului coregrafic mai ales astăzi, printre toate aceste posibilități extrem de novatoare de a purta mesajul artistic? Care este acel element, acel ceva greu-de-pus-în-cuvinte care e specific doar baletului? Ce legături se mai pot stabili cu frumosul, armonia, polifonia?
- Cea mai dificilă etapă din rutina unui balerin este de fapt crearea unui climat de liniște și concentrare, înainte de a intra pe scenă. Este un moment dificil în care singurul care te poate încuraja ești tu însăți, când îți aduni toate puterile și începi procesul de transpunere în povestea personajului pe care urmează să îl interpretezi, cu gândul… Nihil sine Deo! Tehnica înlăturării emoțiilor negative constă în mascarea durerilor fizice pe care le duci prin intermediul unei energii bune, date de adrenalina dansului, de costumul frumos pe care îl porți, iar această rutină se formează după foarte multe spectacole.Momentul suprem în care dansez este de fapt un moment în care relaționez cu scena, cu muzica, și cu publicul.
- Pentru că tot am ajuns în acest punct – care e locul și rolul spectatorului / al celui care te privește?
- Așa cum spunea profesoara mea de balet, publicul vine la spectacol pentru a prelua din energia, entuziasmul și bucuria pe care noi dorim să o transmitem. În baletul clasic, spectatorul te vede foarte clar, indiferent de locul pe care îl are în sala de teatru, observând foarte limpede mișcările, privirea, emoțiile, chiar și oscilațiile – și de aceea trebuie să lucrezi foarte mult la tehnica individuală, ce ține de poziția corpului și de mișcările pe scenă. Dar de multe ori și noi, la rândul nostrum, ne putem folosi de energia spectatorilor, în funcție de atmosfera care se crează în sala de spectacol, acolo unde un simplu zâmbet sau aplauzele din partea cuiva ne pot îmbunătăți foarte mult momentul coregrafic .
- Te invit acum să inventariem câteva elemente din această mică dispută: noua vs. vechea generație? Există, sunt operante asemenea distincții? Care sunt atuurile fiecărei generații? Și care le sunt provocările?
- Tehnica baletului s-a îmbunătățit de la o generație la alta. Dacă în generațiile anterioare, inclusiv în cea a pedagogilor mei, se punea accentul pe partea artistică, pe expresivitatea și interpretarea personajului într-o manieră grațioasă, pentru generația Z tehnica are mai multă importanță decât partea artistică, mai ales în țările asiatice, fiind însă o cale de a evolua. Cu actuala generație, provocarea este să îți arăți perfecțiunea dusă la extrem, făcând de pildă, pe scenă, zeci de piruete perfecte, sărituri de mare înălțime spre admirația publicului, spre deosebire de generațiile anterioare unde provocarea fiecărui balerin era rezistența la efort, mai ales în momentele critice. Având în vedere faptul că balerinele de odinioară nu aveau atât de multe opțiuni în privința poantelor pe care dansau și care erau extrem de dure, făceau un efort imens față de generația noastră, care beneficiază de sute de modele de poante, de la cele americane și franceze până la cele rusești.
- Acum să ne oprim puțin asupra parcursului tău. Nu știu dacă am putea considera că ești neapărat încă la început de drum, mai degrabă aș spune că deja ai avut parte de câteva confirmări. Totul a început la Bacău, ai studiat apoi în Belgia, primește-ne la tine „acasă” și vorbește-ne de parcursul de până acum.
- Încă de la primele spectacole la care am participat în orașul natal Bacău, am realizat că drumul pe care l-am ales este dificil. Cea mai mare bucurie pe care o aveam erau spectacolele de Crăciun în cadrul Filarmonicii Mihail Jora, unde care am avut onoarea să dansez atât în ansambluri, cât și solo, de la o vârstă fragedă. În momentele acelea nu știam cum să îmi gestionez emoțiile iar fiecare mișcare din dans care avea mai multă dificultate era o mare provocare, ce îmi frământa gândurile chiar cu săptămâni înainte de spectacol. Cu timpul, am simțit că vreau mai mult de la propria persoană și am intrat la Academia de balet din Bruxelles. Aici am realizat că baletul este de fapt o arhitectură a tuturor stilurilor de dans, caracterizate prin arta detaliului. Am acumulat, prin eforturi îndelungate, weekenduri și vacanțe petrecute în sala de balet și de teatru, experiență scenică, cea pe care doream cu disperare să o obțin când eram în Bacău. Numai prin perseverență și răbdare am reușit spre anul terminal din Belgia, să dansez rolurile la care visam, acelea de o dificultate ridicată, datorită anduranței și tehnicii pe care am dobândit-o, dansând în gale și spectacole ca Lacul lebedelor, Spărgătorul de Nuci, performate la Cirque Royal din Bruxelles, Teatrul din Namur, Teatrul din Liege.
- Ne imaginăm că am descoperit celebra mașină care ne facilitează călătoria în timp. În ce sală ți-ai dori să intri, pe cine anume să vezi dansând?
- Unul din balerinii care mă inspiră prin autenticitatea sa și frumusețea dansului său, este balerinul rus Rudolf Nureyev, care a început baletul ca un simplu dansator, sacrificându-și viața pentru acest domeniu. Aș putea spune că am fost inspirată să intru în cultul lui Nuryeev datorită directorului de la școala din Belgia, care mereu ne povestea cu o deosebită pasiune despre cariera acestuia, având mereu în minte imaginea lui, cum acesta se închina la poza lui Nureyev în fiecare dimineață când intra în sala de balet. Cu siguranță, mi-aș dori să mă aflu o dată în sala Operei Garnier din Paris, unde Nureyev și-a desfășurat cariera sa de balerin, mai apoi de coregraf și, în final, de director artistic al operei.
- Uite, încearcă să pui câteva etichete – pe care să le comentezi puțin – marilor școli de dans. Prin ce se caracterizează rușii? – vrând, nevrând trebuie să încep cu ei… Americanii? Și tot așa…
- Așa cum am mai spus, fiecare țară are tradițiile și rutinele specifice acestui domeniu. Am avut ocazia să lucrez cu doi profesori de naționalitate rusă, care și-au terminat studiile la școala de balet Vaganova din Sankt Petesburg; aș putea spune cu sinceritate că tehnica rusească se caracterizează prin două mari calități, perfecțiune și rezistență. Am învățat de la profesoara noastră că baletul se poate performa chiar și cu cele mai mari dureri fizice, dacă ai voință de fier. De la prima ora până la ultima oră de balet în prezența acesteia, am simțit cu intensitate ce înseamnă sa fii pedepsit pentru o clipă de neatenție sau pentru o respirație în plus. În mentalitatea rusească, a arăta emoțiile, stresul și tristețea sunt semne de mare slăbiciune, pentru care poți fi taxat mai târziu prin observații constante, critici dure. Însă pentru mine a fost o formă de disciplină și de educare a sinelui, fără de care toată această muncă meticuloasă, împreună cu repetiția fiecărei piese până la atingerea perfecțiunei, atât în regim tehnic, cât și muzical, nu aș fi putut să dobândesc singuranță pe scenă. Am avut privilegiul să studiez și tehnica franceză care se axează pe partea artistică, pe calm și pe starea de relaxare a corpului și a minții. Francezii au avut, de fapt, un rol foarte important în lumea baletului, deoarece au fost susținătoriii acestei arte încă de la inceputurile sale, oferind totodată și limbajul uzual al baletului.
- Deși probabil e mult prea devreme pentru o asemenea curiozitate, aleg să nu o amân: Te-ar interesa pe viitor o activitate cu caracter pedagogic? Să oferi din cunoștințele tale celor ce urmează? Ce anume te-ar motiva?
- Nu m-am gândit foarte mult în direcția aceasta dar probabil mi-ar plăcea ca undeva, departe, în viitor, să împărtășesc cunostințele mele unor persoane dedicate care, în primul rând, doresc sa evolueze în domeniu și să le inspir motivația și voința de lucru. A fi pedagog nu este însă un job usor, dar cu siguranță poate schimba viața și perspectiva oricarui elev.
- Dacă tot am ajuns în această zonă, te invit să faci în câteva tușe portretul unei profesoare / unui profesor care a însemnat mult în devenirea ta. Desigur, mă gândesc la orele de specialitate, practice…
- Pedagogul care m-a inspirat încă de la primele ore de balet la care am participat este doamna profesoară Simona Baicu.Ea a fost cea care m-a îndrumat spre arta baletului încă din clasele mici, încurajându-mă să mă înscriu la Liceul de Artă din Bacău de la vârsta de 11 ani. La vremea aceea aveam o ușoară teamă și timiditate, pe care doamna Baicu m-a ajutat să le transform în încredere și bucurie. Ulterior, după vizita sa în Belgia, vizionând spectacolele pe care le-am performat – Lacul Lebedelor și Spărgătorul de nuci, am realizat că, de fapt, profesorul este cel mai mare susținător al elevului, prin emoțiile puternice pe care le-am simțit amândouă la final. Doamna Baicu m-a susținut necondiționat și m-a învățat că cele mai frumoase spectacole vor fi acelea în care performezi cu tot sufletul, arătându-le tuturor cine ești tu cu adevarat. Calmul, eleganța, viziunea artistică și ideile inovatoare pe care le-a pus în scenă de-a lungul anilor prin intermediul momentelor coregrafice au încurajat mulți elevi să descopere tainele baletului și recunosc că mă simt norocoasă să mă aflu sub aripile ei protectoare! De asemenea, dragostea pentru cultura autentic românească am simțit-o datorită domnului profesor Octavin Popa, fost elev al doamnei Simona Baicu, actualmente balerin al Operei din Cluj, pe care îl stimez enorm! Acesta mi-a arătat că tradițiile românești pot fi transpuse atât de frumos în lucrări coregrafice pe muzica clasică românească. Totodată, mi-a transmis dragostea pentru muzica marelui compozitor George Enescu prin pasiunea enormă cu care aborda aceste lucrări. Sursa de inspirație a domnului profesor Popa a fost muzica și atmosfera aparte din conacul compozitorului de la Tescani, unde împreună cu ansamblul de balet coordonat de doamna Baicu, am petrecut verile din ultimii 8 ani, pregătind dansuri minunate și unde, recunosc, am lăsat o parte din sufletul meu.
- Bacăul sau Iașiul? Bruxelles sau București? Acasă sau departe?
- Pe plan cultural, Belgia este o țară aparte, care m-a învățat în primul rând să trăiesc într-un stil de viață nou, tipic occidental, departe de familie, însă înconjurată de mulți străini, oameni din toată lumea, care m-au impresionat prin bunătatea și poveștile lor. Am avut ocazia să învăț câte ceva din cultura, limba și obiceiurile specifice țărilor lor, mai ales că acești colegi și colege de la balet mi-au devenit prieteni buni într-o perioadă în care cei din România m-au înlocuit ușor, ușor. Pe plan spiritual, m-am atașat foarte mult de țara mea natală, mai ales de-a lungul perioadei plecării mele în Belgia; m-am simțit foarte norocoasă să fiu suținută de o familie unită și iubitoare. Viitorul oricărui balerin este incert, oricât de multe planuri și visuri ai! Îmi doresc să dansez pe scena unei opere, fie că va fi în țară sau în străinatate!
- Îți mulțumesc pentru sinceritate, e un atu extrem de important. Îți urez să o păstrezi, să te ducă talentul și munca acolo unde meriți, pe marile scene.
- Așa să fie, cu bucurie și speranță, Mara Poiată!
Marius Manta - oceanografie culturală 
Lasă un comentariu