mariusmanta
-
Revista revistelor octombrie 2010
Revista revistelor octombrie 2010 Bucovina literară nr. 8-9, august – septembrie 2010 Aflăm cu bucurie, criza nu s-a instalat la Bucovina literară! Ce-i drept, s-ar fi auzit, demult, că în sânul redacției ar fi fost ceva probleme. Dar vorba clasicilor, gura lumii e slobodă – mai ales în acest colț de rai… Ne… Read more
-
Simon Tofield – Matza
Mâța lui Simon Ca de fiecare dată, încerc să mă țin de promisiuni, fie ele din cele mai ciudate! Altfel spus, cu puțin timp în urmă, mă lăudam că-mi voi face apariția în pagină cu un material despre mâța lui Simon. Câteva întrebări se ridică în chip firesc: cine-i Simon, ce are deosebit pisica… Read more
-
Leagănul pisicii la un nou pariu
Leagănul pisicii la un nou pariu Cred de cuviință că nu ar fi potrivit să mă raliez nici celor ce consideră cărțile “de pe lângă ziare” o chestiune fără importanță, dar nici să bat efervescent din palme la apariția vreunei noi serii. Mai degrabă plictisit de tot acest spectacol (interesat doar de partea financiară), am… Read more
-
Maurice Baring – Leagănul pisicii la un nou pariu
Leagănul pisicii la un nou pariu Cred de cuviință că nu ar fi potrivit să mă raliez nici celor ce consideră cărțile “de pe lângă ziare” o chestiune fără importanță, dar nici să bat efervescent din palme la apariția vreunei noi serii. Mai degrabă plictisit de tot acest spectacol (interesat doar de partea financiară), am… Read more
-
Revista revistelor septembrie 2010
Revista revistelor septembrie 2010 Tomis august / două mii zece Un număr consacrat antimodernismului marca Deleuze. Sunt îndeaproape revăzute incitantele teze ale lui Deleuze și Guattari, ce pleacă de la premisa că oedipianismul este o eroare. Psihanaliza nu e nici pe departe calea atât de căutată pentru a vindeca, dimpotrivă: reprimă în mod brutal, își… Read more
-
Revista revistelor iulie-august 2010
Revista revistelor iulie-august 2010 Oglinda literară Nr. 103, iulie 2010 Se poartă jurnalele de criză – pe undeva, e firesc! Câți din breasla scriitorilor (și nu numai, desigur!) ar putea să afirme cu sau fără emfază că se simt fericiți în mica lume în care trăiesc? Editorialul aceluiași acid Gabriel Funica e prefațat de o… Read more
-
Paisie Aghioritul – Mica filocalie – „Încă mai sunt sfinți”
„Încă mai sunt sfinți” Deși aparent fără legătură cu prezentarea cărții ce va urma, îmi aduc aminte cu bucurie de mirarea unui copil de circa nouă-zece ani, care, aflat în proximitatea peșterii Sfintei Teodora de la Sihla, văzând o portiță ce se deschidea către “o altă lume”, a exclamat către mamă, cu o bucrie greu… Read more
-
Poeme cu Lună și Soare – Anca Mizunschi & Mircea Cartarescu
Poeme cu Lună și Soare „Luna se străduiește să lămurească Pământul că scenografia ei este la modă”; „Ne-am putea muta pe Lună. Acolo nu s-a descoperit încă noroiul”; „Luna își desăvârșește portretul în ochii singurătății”; „Luna trezește semnele de punctuație ale nopții”; „Luna e voalul de argint al tăcerii”; „Cu aceleași descântece Luna adoarme Pământul… Read more