cărți

Academician Mihai Cimpoi: „Această specificare de pe diplomă este foarte exactă. În ultimul timp, teoreticienii literari discută mult în jurul scriiturii. […] Marius Manta acordă scrisului un sens aparte, sensul clasic, de scris profund, caligrafic – în sensul bun, un scris în care e substanţă spirituală.” (Botoșani, 2023 – Teiul de Aur)

„Literaturbahn”

Editura „Timpul”, Iași, 2014
prefață: Constantin Călin
ISBN 978-973-612-547-8
coperta: Florin Radu
corectură: Violeta Savu

„E o carte sedimentată în voie, fără ambiții demonstrative, dar care demonstrează că autorul are certe calități de comentator; mai exact de eseist. În ea se văd limpede temperamental și cultura acestuia – tip ce nu se pierde cu firea (un „urs” pentru intimi), care ascultă răbdător și mustăcește pe marginea a ceea ce zic alții, apoi, blindat cu argumente, dă drumul propriilor păreri, adesea neconvenționale, serios și insinuant, „tabietliu” și „gurmet”, adică selectiv, în ciuda presiunilor din jur (o, veșnicii veleitari!), consecvent cu criteriile sale și cu maniera. Un tip cumpătat, în care – ca să scurtez caracterizarea – se poate avea deplină încredere. Pe ce mă bazez când susțin aceasta? Pe curiozitatea sa, care nu are granițe, pe capacitatea de lectură, pe responsabilitatea gesturilor critice pe care le-a făcut până acum, pe stabilitatea în opinii. În Literaturbahn-ul său sunt adunate însemnări despre cărți ce, puse alături, pot umple câteva rafturi, iar dacă mai adăugăm și cărțile citate în analogiile dintr-un text sau altul, rezultă că dl Marius Manta, uomo di mèzza età, a citit deja o bibliotecă. Și cu toate astea, nu dă niciun semn de sațietate ori de suficiență, ci, dimpotrivă, aviditatea sa pare în creștere. Explicația stă în faptul că lecturile lui sunt – într-adevăr – libere, singura lor subordonare fiind cea față de ideea sugerată de titlul general – de drum, de călătorie, de mișcare. Alegerile sale merg în zigzag, cu survolări de meridiane și paralele și cu reveniri la locuri familiare. Autori francezi, englezi, olandezi, japonezi, americani, români se întâlnesc în aceste pagini cu autori din țări „exotice”; autori contemporani cu autori de la începutul și de la mijlocul secolului trecut; romantici și realiști cu decadenți și postmoderni; avangardiști cu tradiționaliști etc. Cartea e un fel de club „globus”. Aspirațiile dl Marius Manta la multilateralitate se reflectă și în trecerile sale repetate dincolo de beletristică; scrie, de pildă, cu destulă aplicație despre cărți religioase, cărți de artă, cărți politice, și nu o dată se referă, din poziția de cunoscător, la opere din domeniul filmului și al muzicii”. (Constantin Călin)

„Tată și fiu”

Editura „Vicovia”, Bacău, 2015
prefață: Iulian Bucur
ISBN 978-606-8541-66-2
coperta: Luminița Radu
corectură: Violeta Mardare
tehnoredactare: Florin Radu
ilustrații: Anca Movilă

„Tată şi fiu” este o icoană a întregului şi a părţii, este o relaţie aproape matematică între două mulţimi, cu simetrie şi justă proporţie: „Legendă-n cuvânt nedefinită / Imagine odrăslită / Față către față” („Tată și fiu 2”). Cartea am citit-o ca pe un hronic al vârstelor, un hronic din şaptezeci de foi, unele scrise din amintiri, altele după crochiuri, ultima întorcându-şi fața către fața celei dintâi. Autorul ne spune când şi-a început scrisul, „la începutul unui an” iar zilele cele mai importante au fost „2 din făurar” şi „7 august 2014”. Am citit-o ca pe un jurnal de navigator cu 70 de opriri, ultima fiind chiar în portul de plecare de pe prima foaie. Un autobuz străbate, ca o corabie spre sud, oraşul, un cheu cu penelopă: „blocul meu! Intru și ies când vreau, de câte ori vreau!” („Blocul”) Opriri au fost la Brașov, Sighișoara, Sibiu, Bistrița, Mediaș, Cluj, Orăștie, mai departe la Viena, Leipzig şi înapoi. […] Se numeşte „Tată şi fiu” şi rânduieşte crescător ipostazele autorului. Cuvântul ipostază este cel mai potrivit aici pentru că l-am împrumutat din definiţia de două ori milenară dată Treimii. Şi mi-l imaginez pe cel pe rând fiu şi tată, pe autor, plimbându-se împreună cu Fericitul Augustin, cel care a scris cel mai frumos despre misterul legăturii dintre Tată şi Fiu, şi acolo, pe malul mării, ascultându-l îngerul trimis: „E strânsură de nedesfăcut / E lipitură de nedespărțit / E făcătură de neghicit / Cu vrere Dumnezeiască / În tată și fiu / E lemnul vieții” („Lemnul vieții”). Sau mi-l imaginez schimbându-şi vârstele, jucându-şi măştile: „Ce tare-ar fi ca tatăl să aibă vârsta fiului. / Ori invers”(„Fenomenală”). (Iulian Bucur)

„Ucenic la iconari”

Editura „Vicovia”, Bacău, 2017
prefață: Daniela Șontică
ISBN 978-606-8541-95-2
coperta: Luminița Radu
corectură: Violeta Savu
tehnoredactare: Florin Radu

„A fi iconar înseamnă în primul rând a fi pe calea cea bună a credinţei, îmi spunea cândva un pictor de biserici. Prin titlul „Ucenic la iconari”, Marius Manta ne trimite cu gândul nu la iconari în sensul strict al cuvântului, ci la un fel de zugravi de suflete, care modelează conştiinţele, care imprimă imagini pe zidul vieţii, developând pe acesta faptele lor, lucrurile în care au crezut şi în numele cărora au trăit. Sigur că este uşor detectabilă modestia autorului când se declară un simplu ucenic. Prin felul în care scrie, prin temele, cărţile şi oamenii despre care a ales să scrie, se află el însuşi pe treapta maeştrilor.„Ucenic la iconari” reuneşte o seamă de eseuri şi cronici, dar şi patru interviuri semnificative, toate relevând profunda sa ancorare în valorile ortodoxiei şi ale culturii perene. Văd cartea aceasta şi ca pe o mărturisire de credinţă, o manifestare de normalitate şi firesc, în vremuri în care tendinţa generală este aceea de situare în arealul corectitudinii politice, de aplaudare a unor teme din imediatul concret, anume prezentat drept mizerabilist, ori de girare a tot ce se înscrie în canoane făcute de cine ştie cine. Marius Manta arată constant un ataşament faţă de autenticul românism, de valorile nepieritoare ale satului românesc, în care mai poate fi găsită licărind o lumină şi în zilele noastre, respingând prezentul care sufocă prin strălucirile falsei modernităţi, un prezent care nu pune nimic în locul pulverizării aduse de postmodernism.  Fără a fi teolog, dar cu pasiune şi ştiinţă pentru interpretarea în grilă teologică şi morală, autorul este preocupat de cărţi cu tematică duhovnicească, etnologie,  filosofie şi mistică creştină, teologie dogmatică, liturgică, pedagogie creştină, literatură cu valenţe ortodoxe, cărţi de poezie religioasă, de antropolgie şi de sociologie. Marius Manta este un căutător de lumină şi în acelaşi timp un călător spre o ţintă înaltă, la fel ca publicul căruia se adresează. El scrie cu conştiinţa că nu puţini sunt aceia care doresc să nu rateze ţinta, întâlnirea cu divinitatea”. (Daniela Șontică)

„Cronofiabile”

Editura „Studion”, Bacău, 2020
ISBN 978-973-7903-37-2

coperta: Florin Radu
corectură: Violeta Savu
tehnoredactare: Ioan Enache

„Țin minte că prin clasele gimnaziale văzusem un documentar de câteva minute, scăpat de cenzura comunistă cine știe cum, despre „marile realizări” ale elvețienilor în domeniul orologeriei. Se plia perfect peste firavele cunoștințe de astronomie, peste dorința – până la urmă explicabilă pentru acea vârstă – de a înțelege totul. Lumea trebuia să încremenească măcar pentru o clipă pentru a avea fotografia veridică a vieții. An după an, am fost atent la orice informație venea din domeniul acesta – pe care îl asociam cu epoca marilor descoperiri, așadar subordonat științelor pozitive, dar și cu arta dusă către perfecțiune. Un ceas elvețian începuse să-mi pară în adolescență ceea ce grăuntele de aur ar fi fost pentru un alchimist. Și chiar dacă comparația este vădit forțată, așa m-am simțit când peste ani, aveam să port – în sfârșit – un Tissot veritabil, în fapt un ceas simplu, clasic, însă peste putință de exact. Deși nu este „testat cronofiabil”, cu siguranță, un ceas ce-mi va supraviețui! Puține ceasuri elvețiene au această onoare de a primi certificarea „chronofiable” din partea laboratoarelor Dubois. Despre ce este vorba însă? Din dorința perfecțiunii mai sus amintite, începând încă din anii ’60-’70, orologeria elvețiană a impus pentru modele exclusiviste un standard extrem de înalt; certificarea de cronofiabil (cuvântul nu există ca atare în limba română dar prefer această formă) poate fi conferită în urma unui „proces de îmbătrânire forțată”, de fapt în urma unor teste extrem de precise. Ceasul este supus unor șocuri extrem de puternice, interacționează cu varii câmpuri magnetice, este introdus în apă, până și curelele adiacente sunt verificate sub impactul razelor UV etc. Dacă ceasul rămâne în ciuda acestui ”cycle de vieillissement” în parametrii inițiali, atunci primește statutul de cronofiabil sau capătă ceea ce se numește Fleurier Qualité Certification.

Având acest punct de reper în orologerie, mi-am propus o rubrică care să adune în chip fericit cărți menite să reziste timpului, ideologiilor, modelor literare. Astfel, suita de cronofiabile nu ar fi interesată decât de ceea ce rămâne cu adevărat valoros, reprezentativ pentru datele organice ale unui neam. Cărți de ieri, cărți ale prezentului, cărți necunoscute, cărți uitate; cărți ce au nevoie de o nouă „punere în scenă”, de o reîntâlnire cu marele public. Cronofiabilele vor fi, implicit, un pariu peste timp – uneori ar putea părea îmbătrânite, în afara modei, dar mecanismele interioare vor fi nealterate, vor purta în chip metaforic aceeași dorință de frumos, de adevăr”.

„Interviuri”

Editura „Studion”, Bacău, 2020
ISBN 978-973-7903-36-5

coperta: Andrei Cioineag
corectură: Violeta Mardare
tehnoredactare: Ioan Enache

„Spirit renascentist, apariție specială în rândul scriitorilor de astăzi, negrăbit, neavând sentimentul irosirii, al ratării unor cărți de istorie și critică literară sau de poezie, Marius Manta nu ezită să plece la drum, atunci când vecinătatea, întâmplarea, evenimentul nu-i prilejuiesc starea de convorbire cu interlocutorii doriți, ca să-i întâlnească, pentru ca să le afle răspunsurile  despre misterul creației și despre soarta acesteia în lumea în care trăim. Drumuri inspirate, răsplătitoare, de-ar fi numai să mă gândesc, de pildă, la interviurile realizate cu Hans Eckart Schlandt, organist al Bisericii Negre – «Sunetul orgii amintește de eternitate, te purifică și îți dă idei înălțătoare», cu Adrian Sîrbu, dirijorul corului Byzantion – «Muzica vindecă patimile», cu părintele Ioannis Hanna de la Mănăstirea Hamatoura, Kousba din Liban – «Muzica bizantină constituie un limbaj dificil, e calea psaltului de a comunica cu sfințenia» și cu monahul și poetul Ignatie Grecu de la Mănăstirea Cernica – «Orice pasăre care zboară închipuie Crucea», ele însele asemănătoare unor bijuterii muzicale. […] Prețuirea cititorului pentru excelențele aduse de Marius Manta în lumina paginilor cărții se împarte și se adună cu dreptate pentru excelența autorului, egalată doar de discreția cu care și-o trăiește și o îmbogățește” (Doina Cernica)

„Temeiuri în acvaforte”

Editura „Babel”, Bacău, 2023

prefață: Ștefan Radu

ISBN 978-606-052-058-0

coperta, machetare: Florin Radu

ilustrații: Gheorghe Zărnescu

corectură: Mirela Bălan

„Temeiuri în acvaforte” este un exerciţiu de asumare morală şi intelectuală. Titlul defineşte sugestiv ceea ce şi-a propus autorul încă înainte de a iniţia rubrica în „Ateneu”. De fiecare dată, porneşte de la „desenul” oferit de un scriitor sau un artist pentru ca mai apoi să fixeze „modelul” într-un construct rezistent peste timp, mai eficient decât cuprul sau zincul. Cu acribie, „corodează” mentalul cititorilor săi pentru a le oferi o „gravură” sintetică a valorii ascunse în textele supuse „tratamentului critic”. Avantajul unei cărţi care adună articole deja publicate este că, într-un fel sau altul, secvenţial, testul publicului a fost trecut. Mari controverse n-au cum să mai apară. Surpriza constă în sinergia generată de prezentarea împreună a textelor deja cunoscute. Abia acum cititorul care credea că-l cunoaşte pe Marius Manta descoperă cât de puţine lucruri ştie despre acesta. Chiar dacă în timp, cu porţia, am citit fiecare frază care compune această carte, am revenit acum la unele texte pentru a redescoperi bucuria pe care o trăiesc ori de câte ori îl urmăresc pe Marius Manta în demersul său moral şi cultural. Pentru că asta face: îşi transformă cititorul, vrând-nevrând, într-un partener de dezbatere culturală. Lentila critică de care se foloseşte scoate la iveală fiecare ungher al textelor supuse analizei sale profunde. În final, concluziile sunt, într-un fel, holografice”. (Ștefan Radu)

„Cuvântul și carele de foc” colaborare Ion Fercu

Editura „Eikon”, București, 2023

ISBN 978-606-49-1000-4

editor: Valentin Ajder

„În primul rând, aș spune că este o carte necesară, care vine ca un pandant cu starea de spirit a prezentului, un prezent aflat sub un sindrom apocaliptic, un prezent al războiului activ, în expansiune; nu în ultimul rând. Cea despre care vorbim e o carte specială mai ales prin poetica ei. Nu e ușor să scrii o asemenea carte. Am în dreapta și în stânga mea doi erudiți, cu mențiunea că erudiția contemporană este alta decât cea renascentistă. E interesant cum cei doi autori se întâlnesc în interogativitatea lumii și mai ales se întâlnesc într-un principiu borgesian pomenit aici deja – orice enunț implică întregul univers. Sunt 30 de întrebări, însă de fapt sunt create 30 de stări de spirit, de mirări, de necesități interioare. Dar sunt și 30 posibile viitoare subiecte pentru teze de doctorat. Unul dintre motto-uri este din Nietszche și se dovedește a fi edificator: „Clădiți-vă casele pe Vezuviu!” […] Fac precizarea că cititorul, fie că vrea ori că nu vrea, trebuie să se ridice la nivelul celor doi autori. E nevoie de un cititor de elită, care să iubească literatura și filozofia, care poate să înțeleagă că asemenea cărți sunt obligatorii în orice cultură”. (Petre Isachi)

„Povestea unui festival”

Grafică și tipar: Print Shop, Dărmănești, 2024
prefață: Alexandru Rusu
ISBN 978-973-0-40135-6

„Cartea pe care o aveți în față nu este una de interviuri, ci o poveste. Povestea unui vis, a unor entuziaști bolnavi de blues care au adus genul, la un nivel de top în stirpea festivalurilor din ce în ce mai multe în România. […] Nu vreau să lungesc nici prefața, nici amintirile mele. Numai câteva cuvinte despre dialogurile realizate de Marius Manta. Dincolo de ușurința cu care se mișcă în universul acesta minunat al blues-ului, are talentul și ușurința de a răscoli în sufletele invitaților și a scoate destăinuri de excepție. Și încă ceva pentru cititori! Această carte se va putea răsfoi chiar și în nopțile de povești de după spectacolele din august 2024. Și poate să schimbăm impresii despre ceea ce am citit. Să știți că între keep blues alive și Facem frumos la Dărmănești (două devize ale organizatorilor) totul este posibil! (Alexandru Rusu, Radio România Actualități)