despre poezie
-
Violeta Savu, poezia ca formă de redescoperire a Iubirii
Violeta Savu, poezia ca formă de redescoperire a Iubirii E destinul ciudat al poeziei să își prefigureze din „atocmiri” frumusețea, să își recupereze taina propriei ființări din „franjurii” unei lumi distorsionate-n spectrele negației. Prezentul nu poate conta însă la acest nivel decât sub forma unui simplu reper. E punctul de la care se pleacă… Read more
-
Ioan Es. Pop – „Arta fricii”
Ioan Es. Pop – „Arta fricii” Mărturisesc că imediat după ce am parcurs noul volum semnat de Ioan Es. Pop, apărut la Editura „Charmides” în vara acestui an, gândul m-a dus către minunatele sonuri ale lui Bach. Stau față în față, așadar, „Arta fricii” / „Arta fugii”, prima reclamând prin atonal o lume abandonată… Read more
-
Valeria Manta Tăicuțu – Vânătoare de îngeri și crini
Valeria Manta Tăicuțu – Vânătoare de îngeri și crini Dacă nu aș fi cunoscut abilitățile scrisului Valeriei Manta Tăicuțu, probabil m-aș fi arătat surprins odată cu apariția volumului de versuri „Vânătoare de îngeri și crini”. Domnia sa activează cu succes în mai multe compartimente ale literaturii, păstrând un cuvenit echilibru între demersurile critice, paginile narative… Read more
-
Valeria Manta Tăicuțu – Vânătoare de îngeri și crini
Valeria Manta Tăicuțu – Vânătoare de îngeri și crini Dacă nu aș fi cunoscut abilitățile scrisului Valeriei Manta Tăicuțu, probabil m-aș fi arătat surprins odată cu apariția volumului de versuri „Vânătoare de îngeri și crini”. Domnia sa activează cu succes în mai multe compartimente ale literaturii, păstrând un cuvenit echilibru între demersurile critice, paginile narative… Read more
-
Nicolae Mihai – La pas cu inima, spre liniștea cu miros de cetină
La pas cu inima, spre liniștea cu miros de cetină De la sine știut, poeții demonstrează o apetență specială pentru imagini artistice de un sincretism aparte, aducând tainic sub același acoperiș arte conexe. Acest aspect a fost sesizat încă din Grecia antică, fără a uita că adevăratele resorturi ale acestor „întrepătrunderi” au avut cel mai… Read more
-
Petru Solonaru – „Osebitor”
Petru Solonaru – „Osebitor” La Editura „Antares” a apărut antologia de poezie „Osebitor”, semnată de Petru Solonaru. Volumul cuprinde versuri din cele cinci cărți publicate anterior, la sfârșit autorul găsind de cuviință să își explice întregul demers în liniile unei hermeneutici moderne, la granița dintre filosofia poeziei și semiotică. În urma lecturii volumului de față… Read more
-
Mugur Andronic – „Viața… ca un vis…”
Mugur Andronic – „Viața… ca un vis…” Am înțeles mai demult că cei îndrăgostiți de valorile Bucovinei au un soi de sensibilitate specială, ce ulterior se autoconstituie într-un fel de motor motivațional, angajând întreaga ființa în efortul de promova valorile locului. Întâlnirea cu Mugur Andronic a fost una specială – am întrevăzut încă din… Read more
-
Aurel Pantea – O înserare nepământeană
Aurel Pantea – O înserare nepământeană Atunci când modernitatea își joacă sieși feste. Atunci când, dezgolită de formule, „traiecte” și artificii bătătorite, încearcă sub forma unui efort paradoxal să se instituie organic într-un prezent continuu damnat. Se știe, s-a mai spus, a devenit aproape etichetă pentru Aurel Pantea: poezia negrului evadat din negru, discurs… Read more