Valeria Manta Tăicuțu – Vânătoare de îngeri și crini Dacă nu aș fi cunoscut abilitățile scrisului Valeriei Manta Tăicuțu, probabil m-aș fi arătat surprins odată cu apariția volumului de versuri „Vânătoare de îngeri și crini”. Domnia sa activează cu succes în mai multe compartimente ale literaturii, păstrând un cuvenit echilibru între demersurile critice, paginile narative…
La pas cu inima, spre liniștea cu miros de cetină De la sine știut, poeții demonstrează o apetență specială pentru imagini artistice de un sincretism aparte, aducând tainic sub același acoperiș arte conexe. Acest aspect a fost sesizat încă din Grecia antică, fără a uita că adevăratele resorturi ale acestor „întrepătrunderi” au avut cel mai…
Petru Solonaru – „Osebitor” La Editura „Antares” a apărut antologia de poezie „Osebitor”, semnată de Petru Solonaru. Volumul cuprinde versuri din cele cinci cărți publicate anterior, la sfârșit autorul găsind de cuviință să își explice întregul demers în liniile unei hermeneutici moderne, la granița dintre filosofia poeziei și semiotică. În urma lecturii volumului de față…
Mugur Andronic – „Viața… ca un vis…” Am înțeles mai demult că cei îndrăgostiți de valorile Bucovinei au un soi de sensibilitate specială, ce ulterior se autoconstituie într-un fel de motor motivațional, angajând întreaga ființa în efortul de promova valorile locului. Întâlnirea cu Mugur Andronic a fost una specială – am întrevăzut încă din…
Aurel Pantea – O înserare nepământeană Atunci când modernitatea își joacă sieși feste. Atunci când, dezgolită de formule, „traiecte” și artificii bătătorite, încearcă sub forma unui efort paradoxal să se instituie organic într-un prezent continuu damnat. Se știe, s-a mai spus, a devenit aproape etichetă pentru Aurel Pantea: poezia negrului evadat din negru, discurs…
Lucian Mănăilescu – „Atrocitățile fericirii” Lucian Mănăilescu e una dintre figurile frumoase ale literaturii contemporane. Aflat mereu în dublă ipostază – pe de o parte cea a scriitorului, pe de altă parte aceea a omului implicat în viața culturală a cetății, Lucian Mănăilescu aproximează în date moderne un parcurs donquijotesc. Redactor-șef al revistei „Fereastra”, organizator…
Dumitru Ichim – Grădina Reginei Izvana Dumitru Ichim este o apariție cât se poate de inedită în peisajul liricii contemporane. Poemele sale de dragoste se situează voit între o simplitate a discursului bine-stăpânit și alegoria unei vieți ale cărei legi pot fi înțelese doar grație celei mai mari taine ale ființei omenești. Mai mult,…
Partaj Pentru cei care au rămas conectați la realitățile literaturii contemporane, numele Mirunei Vlada nu mai constituie o surpriza. Dimpotrivă, parcă împotriva propriei voințe, succesul autoarei sfidează normalul și atacă zonele cele mai înalte. Formată la Cenaclul Euridice coordonat de Marin Mincu, poezia Mirunei Vlada surprinde încă de la debut, odată cu “Poemextrauterine” la…