M-a fascinat dintotdeauna cartea, aproape sub toate aparițiile ei. Sunt și acum absolut convins că orice carte conține ceva magic, cumva de nepus în cuvinte, ce își va întâlni într-un final destinatarul așteptat. Sigur, nu afirm nimic nou, majoritatea am avut încă din copilărie acest sentiment al unor așteptări ce urmează a fi împlinite, mai…
Elena Manuela Giuverdea, membru al Corpului de Balet al Operei Naționale Române din Iași: „Arta oferă întregii lumi «corporalitatea» aproape sacră a frumosului” 1. Îndrăznesc să încep acest dialog cu o declarație: am descoperit baletul cu adevărat în urmă cu 4-5 ani, grație spectacolelor pe care le-am urmărit cu sufletul la gură în primul rând…
Așa cum am precizat deja, Revista „Ateneu” este și în 2023 partener media pentru Festivalul de la Dărmănești „Open Air Blues in the Garden”. Am semnalat câteva aspecte în numerele 646 (pg. 18), 647-648 (pg. 25). Voi reveni cu o cronică a festivalului în numărul 649. Totuși, până atunci, vă ofer un extras din cele…
1.Mărturisesc de la început că mi-a fost oarecum dificil să mă opresc la un anume compartiment în lungul activităților culturale pe care le desfășurați. Aflat aproape de fiecare dată în mijlocul evenimentelor, ați surprins cu fidelitate datele de interior ale unei opere ori ale unei mișcări, chiar ale unui mod de a fi. Ținând cont…
De atâția și atâția ani, apreciez în chip deosebit muzica celor de la „Celelalte cuvinte”. Am crescut îndeosebi cu sonurile câtorva formații, și poate în special cu câteva albume pe care acul pickup-ului s-a aventurat de zeci de ori. Intru cumva brusc în subiect și mă gândesc că așa era perioada aceea, una guvernată de…
Domnule profesor, admit că am misiunea nu tocmai ușoară de a puncta câteva aspecte importante din activitatea dumneavoastră. Am început în felul acesta tocmai pentru a rotunji sentimentul că, cel puțin pentru urbea Bacăului, sunteți o conștiință ce se angajează fără rețineri la multe proiecte culturale. De unde vine această disponibilitate? Nu-ţi va veni să…
Preambul Cehii și-au dat seama de importanța „virtualului” cu mult înaintea noastră. Companii de soft ori de video gaming au lansat titluri care s-au bucurat instant de aprecierea publicului din întreaga lume. Cu o altă ocazie, poate ar fi nimerit un material despre toată această industrie. Deocamdată, mă opresc la Jan Zeleny, creatorul unui joc…
Iată, ne aflăm în perioada deosebită a Postului Mare, prilej extrem de nimerit pentru a discuta despre rolul icoanei în societatea contemporană sau în societatea postadevărului, așa cum i s-a spus de multe ori. Nu intenționez să avem un dialog convențional, acesta este și motivul pentru care am intrat extrem de abrupt în subiect.…