Automaton

Mi-au plăcut dintotdeauna lucrurile trainice, argumentele bine conturate, discursurile străine de scene prea avântate, apoi am căutat să rămân în preajma celor care nu obișnuiesc să refuze dialogul ori bucuria de a vedea în cel-de-lângă un posibil partener de drum – pe de altă parte, e drept, nu cred să fi riscat în afacerea vieții prea mult, nu am demonstrat stofă de aventurier, însă o atare constatare nu mă neliniștește în niciun fel; dimpotrivă, îmi dă răgazul de a mă privi și de a privi cu ceva mai mult folos. Mizez așadar pe „cronofiabil” – îngăduiți-mi să „import” un asemenea termen, izvodit pe tărâmul eseului și al criticii literare –, altfel spus, mizez pe ceea ce este predestinat să reziste chiar mai presus de modele și ideologii existente. Expoziția Luminiței Radu, la „Automaton” mă refer, e fără doar și poate din această categorie aparte; m-a bucurat în primul rând prin disponibilitatea totală de a așeza sub semnul unui ludic-grav frânturi esențiale din marea Poveste a omului. Așa-zisa „simplitate” a desenului Luminiței Radu denotă în fapt un ochi care știe să analizeze, să compare, să juxtapună parțial, ulterior să reducă la esențe ori să „zidească definitiv”, pentru ca într-un final, aproape magic, să insufle trăire autentică. Nu știu dacă în linia proiectelor autopropuse, „Automatonul” ar putea însemna o etapă. Aș înclina mai degrabă să zic că nu! – pentru că un asemenea construct e fotografia exactă a vieții însăși, închizând și deschizând perspective, e nod al unor dezvoltări ce stau în așteptare. Paradoxal, autoarea discursului trece dincolo de anumite conveniențe, amintind de creatorul-filosof, de cel care are acces la suita de mirări, compunând o matrice în spațiul căreia se întâlnesc sublimate discursuri complementare. Grafismele Luminiței Radu sunt posibilități in nuce; văzându-le, obiectivându-le, începi să pășești pe drumul cunoașterii, la început intuitiv, mai apoi găsind „puncte de atingere” cu realitățile ascunse. Mișcările sunt bine structurate, armonice, conferind imaginilor forță și, așa cum am lăsat să se înțeleagă, sensuri multiple. Om dansând, om în rugăciune, om investigând sau, dacă vreți: bucurie, extaz, iscusință – alături, formă și conținut, creat și creație. Alternând forme cronofiabile, creatorul devine conștient de propria sa menire, aceea de a indica principiul recurenței. Poate cel mai important lucru, Luminița Radu nu a dat mâna în niciun chip cu Wolfgang Kempelen. Automaton-ul ei nu păcălește, nu mizează pe ornament, pe elementul-surpriză, provocat cu orice preț.

Deloc în marginalii, revin, am găsit un discurs viabil despre încredere în condiția celui care creează și în rolul său de a revela într-o cuvenită măsură simpla frumusețe a vieții. Privite separat dar și sub forma unei suite, aceste imagini încredințate hârtiei preparate special rămân însuflețite dincolo de timp, purtând pe mai departe Povestea. Cine știe, poate că, mai presus de timp, chiar și în cele mai stranii situații, contururile vor primi o viață nouă, grație unor energii ce străbat spații, temporalități, suflete. Grație lor, avem astăzi fotografii / radiografii a vieții in situ, a speranțelor, a unor povești de prietenie, iubire, ură, încredere, deznădejde etc. Altruist, Luminița Radu ne oferă fără rezerve o paradigmă plină de sens și ordine, ce va pune în mișcare Universul.