Blues in the Garden Festival 2023

Blues in the Garden Dărmănești, același vis frumos care se împlinește de patru ani, la sfârșit de august, în Județul Bacău, la inițiativa Asociației „Sunetul Munților” și a lui Marius Diaconescu, cel care orchestrează cu energie suprafirească un festival blues de înaltă ținută – iar asemenea aprecieri mai mult decât favorabile nu sunt nici pe departe formale, ci tind să fie obiective, mai ales ținând cont de părerile „la cald” ale unui public cunoscător, care se adună din toate colțurile țării. Sunt oameni ce discută despre Gărâna, despre Smida și despre Brașov ori Brezoi, despre locuri unde jazzul și mai ales blues-ul reușesc să descopere noi căi către inimile ce cântă și simt laolaltă. Dar să ne înțelegem: Blues in the Garden vrea să crească ca o mare familie, una dintre mizele manifestării fiind, evident, și aceea de a atrage către arealul genului noi prezențe. Așadar, Dărmănești e și el pe harta muzicii faine, găzduind un festival cu toată logistica și toate interfețele pe care un eveniment de ținută le presupune. Notez pentru cei ce vor fi interesați de participarea la ediția a cincea, că la data festivalului aproape toate locurile de cazare la hoteluri și pensiuni au fost ocupate, aici adăugând și zona de camping special amenajată, chiar în apropierea scenei. Întreg arealul Dărmăneștiului e cumva cuplat la cele trei zile „de foc”, 25-27 august.

În cadrul conferinței de presă ce a dat practic startul oficial celei de-a patra ediții, Marius Diaconescu a punctat pentru încă o dată rostul muzicii de calitate și al unui festival de o asemenea factură, de ce să nu adaug – mai ales pentru zona Dărmăneștiului -, scoțând în evidență și plusurile pe mai multe compartimente pe care le aduce un asemenea eveniment, exprimând totodată și nemulțumirea față de ordonanța celebră privind unele măsuri fiscal bugetare…, apărută sub formă de proiect la 2 august. Oficialitățile prezente au ținut să puncteze la rândul lor importanța acestei „întâmplări”, amintind că Dărmăneștiul ar trebui considerat cu adevărat un oraș/stațiune turistic/ă, capabil de a susține proiecte de anvergură. Fi-va Blues in the Garden unul dintre acestea!

Încă din prima seară, publicul a fost invitat de-a lungul mai multor paliere armonice, lista invitaților prezentându-ne nume sonore, precum Cristina Radu, Krissy Matthews, Sari Schorr, Eric Steckel. Muzical, Festivalul s-a deschis… românește, cu trupa Cristinei Radu și tonuri de jazz clasic într-o formulă trio: percuție, bass, pian. Nu cred că „timorată” e cuvântul cel mai potrivit rememorând primele piese interpretate, însă am simțit în ceea ce-o privește pe Cristina Radu o oarecare lipsă de tensiune – am văzut-o în alte ocazii parcă cu ceva mai multă „consistență”. M-au bucurat însă  rezolvările instrumentale care au fost de execuție înaltă și ceva creativitate, și da, poate ar fi cazul să menționez încă de acum și calitatea excelentă a sunetului. Nu e puțin lucru, mai ales că mă refer la întregul festival. Una peste alta, cu micile rezerve formulate, care însă poate nu se susțin, un prim moment jazzistic reușit. A urcat apoi pe scenă Krissy Matthews, o surpriză plăcută. Nu îl știam de dinainte, însă am bifat: voce bună, execuții la chitară îndrăznețe, cu (prea!) multe riff-uri pentru muzica blues, ceva opriri sacadate care te zboară cu gândul mai degrabă la power metal. Totuși, deloc supărătoare, ci integrate într-un show dinamic, cu ceva accente din perioada rock-ului 60-70. Plus elemente funk! Cel puțin pentru o seară, în discuțiile celor prezenți, a rămas „pizza boy”, probabil și datorită unei piese compusă pe acest subiect în UK, în perioada pandemică. Pentru mine, revelația festivalului a fost Sari Schorr – aproape că nu știu cum să așez în cuvinte potrivite un show „de zile mari”. Venită cu bucuria unui nou single ce a apărut în UK în formula Robin Trower – Sari Schorr, cântăreața americană a oferit publicului un discurs muzical extrem de bine închegat, cu piese structurate simplu dar de mare impact. Versuri, muzică, prezență scenică la nivelul superlativelor. Alături, un band la care s-au văzut orele de repetiții din spate: secție ritmică exactă, un chitarist cu execuții clare, „sticlă” – cum se spune, în timp ce organistul a găsit rezolvări dintre cele mai inedite, amintind de „epoca și sunetul Hammond”. Sper să o / îi revăd cât mai curând… Prima seară a fost încheiată de Eric Steckel, în formulă de trei. Instrumentiști foarte buni, însă… am plecat acasă fredonând „Coal River”, de la Sari Schorr.

Să trecem la cea de-a doua zi, dar și ultima pentru această scurtă prezentare, asta și din dorința de a vă vedea pentru trei zile la fața locului, în 2024, la o ediție ce va ajunge la cifră magică. Nu vă spun decât că în a treia seară au urcat pe scenă Rareș Totu (cântând Santana), Armin Sabol, Cros – Charles Mack, The Cinelli Brothers.

Deci, a doua zi – oarecum în contra unei desfășurări pe care o intuisem, seara a început cu minunata Julia Titus, de fapt chiar momentul pe care eu îl așteptam cu inima cât un purice. Și asta pentru că, în fapt, recitalul din această seară a fost dedicat pasiunii de o viață, mă refer aici la un tribut Bessie Smith. Cu o voce caldă și puternică, Julia Titus ne-a condus prin barurile și sălile de spectacole interbelice, ducând prezența scenică către un narativ Bessie Smith în nuanțele cele mai fidele, mai ales odată cu „Careless Love”, „Gimme a Pig Foot” și mai ales „Nobody knows when you are down and out”. Cinci albume la activ, experiență de ani și ani în jazzul clasic și mai ales acel ceva nativ pe care doar unii îl păstrează parcă în sticluțe cu doze potrivite. Apoi, pe scenă, Reggie King Sears. Buddy Guy spunea despre el: „Mă uit la tânărul acesta și parcă mă văd pe mine atunci când l-am cunoscut pe Muddy Waters”. Bun, Reggie King Sears a convins în tripla ipostază de compozitor, producător și interpret, aducând pe scenă un blues cu schimbări de ritm și un basist care s-a simțit de minune. A fost într-un fel și mica atracție a momentului, grație și instrumentului inedit pe care l-a adus în fața publicului. Totuși, către superlative ajungem din nou odată cu Layla Zoe. Născută în British Columbia, Canada, Layla Zoe e unul dintre numele mari ale scenei bluesului mondial. A cântat pe aceeași scenă cu John Mayall, Coco Montoya, Walter Wolfman Washington etc. Ea însăși afirma, sub forma unei mici cărți de vizită: „Nu este nimic la fel de satisfăcător ca să fiu pe scenă cu trupa mea, oferindu-mi inima fanilor, prin muzică. Îmi place să scriu cântece, îmi place să fiu în studio, dar spectacolele live sunt motivul pentru care îmi iubesc atât de mult meseria”. Avându-l chitarist pe Krissy Matthews (din prima seară), ne-a încântat cu un show total și la Dărmănești! Programul a fost închis de headliner-ul Moonshine Society. Multe distincții, prezență constantă cu locuri foarte bune în topuri de specialitate: 6 săptămâni numărul 1 în US Blues Rock Album Radio, 4 săptămâni locul 2 în IBBA Blues Radio, 2020 Wammie Awards – Best blues act și Best blues album. Creație a trei persoane care s-au întâlnit la celebrul Colegiu Berklee Boston, Moonshine Society înseamnă de fapt un mix de blues, roots rock și old school. I-am văzut la lucru și mi-au plăcut la Open Air Blues in the Garden, aici unde am auzit și piese din repertoriul Tinei Turner.

Cu bucuria faptului că Marius Diaconescu ne-a primit în această familie mare a bluesului de la Dărmănești, revista „Ateneu”, și din postura de partener oficial al evenimentului, speră ca această minunată poveste să meargă mai departe ani după ani!