mariusmanta
-
Poezia ca plenitudine a lumii
Nu spun un lucru nou, termenul de „poezie” derivă din latinescul „poesis” sau grecescul „poiesis”, ambele implicând sensul de creație. La nivel formal, realitatea poeziei presupune respectarea unor cerințe formale, a unor structuri care s-au impus de-a lungul timpului, precum organizarea în strofe, ritmul, măsura, rima. Nu sunt singurele! La nivel semantic, precum și în Read more
-
Biblioteca de prezențe armonice
Fără doar și poate, Lumea în întregul ei este cea mai la îndemână dovadă a iubirii lui Dumnezeu pentru om. Din timpuri străvechi, imemoriale, omul a avut în instrumentarul său posibilitatea de a percepe la cuvenita valoare frumusețea și preaplinul dimensiunilor existențiale în care și-a căutat identitatea. E vorba într-un final de metanarațiunea acelei conștiințe Read more
-
„Alegria”, un regal Dumitru Macovei
M-a bucurat în mod deosebit apariția în condiții de-a dreptul excelente, sub egida „Chromatique”, a unui album dedicat universului plin de culoare marca Dumitru Macovei. „Împachetat” cu gust de o echipă condusă de același Ovidiu Ungureanu, care ne-a mai surprins și în trecut cu asemenea surprize tipografice ce țin de excelență, albumul, „Alegria”, aduce în Read more
-
Interviuri „Open Air Blues in the Garden”
Așa cum am precizat deja, Revista „Ateneu” este și în 2023 partener media pentru Festivalul de la Dărmănești „Open Air Blues in the Garden”. Am semnalat câteva aspecte în numerele 646 (pg. 18), 647-648 (pg. 25). Voi reveni cu o cronică a festivalului în numărul 649. Totuși, până atunci, vă ofer un extras din cele Read more
-
Emil Nicolae: „Opera lui Victor Brauner cuprinde numeroase cicluri de lucrări cu gramatici diferite”
1.Mărturisesc de la început că mi-a fost oarecum dificil să mă opresc la un anume compartiment în lungul activităților culturale pe care le desfășurați. Aflat aproape de fiecare dată în mijlocul evenimentelor, ați surprins cu fidelitate datele de interior ale unei opere ori ale unei mișcări, chiar ale unui mod de a fi. Ținând cont Read more
-
Adrian Ghenie, aventuri în aceeași cameră
Expoziția lui Adrian Ghenie a venit de nicăieri – bine, recunosc, e nefericită formularea, însă pe undeva, pentru mine, chiar are oarece acoperire. Nu eram un mare fan al său, e drept că nici nu i-am urmărit în mod special urcușul. Știam de Ghenie, știam de mult timp – mi-aduc aminte că prima dată am Read more
-
Călin Pop, „Celelalte cuvinte”: „Esența este aceea a altor «cuvinte» decât cele obișnuite sau previzibile”
În anul 1984, studenți fiind, ca și trupa a Casei Studenților din Timisoara, am participat la Festivalul Tim RocK editia nr.3 de la Parcul Rozelor din localitate. Cu ocazia asta, Florian Pittis în calitate de invitat la festival ne-a observat și apreciat, astfel încât datorită acestei întâmplări am ajuns pe albumul de debut Formatii Rock Read more
-
Un altfel de Prolog
Ascultasem și înainte Bach, în special „Concertele brandenburgice” – fiindu-mi extrem de apropiate sufletului pentru lumina și energia pe care o conțineau și pe care mi-o ofereau cu multă generozitate la răstimpuri, însă cu muzica de orgă nu mă întâlnisem consistent până în vara lui 1996, când am avut șansa de a asculta câteva fragmente Read more