Tristan Tzara și muzica clasică?
Mi-a atras atenția cu ceva timp în urmă un recital ce avea să aibă loc în minunatul spațiu al Centrului de la Tescani, punct important pe harta contemporană a manifestărilor culturale. Pe de altă parte, trebuie să recunosc, pe Anca Elena Păduraru o cunoșteam în special din perspectiva unui volum pe care l-am analizat în paginile „Ateneului”, e vorba de „Analiză și viziune interpretativă în lucrarea Vingt Regards sur l’Enfant Jésus de Olivier Messiaen”[1], o cercetare dedicată monumentalei creații pentru pian semnată de compozitorul francez.
Apoi, mai ales grație canalelor de socializare, aveam să iau aminte că Duotonina (Anca Elena – pian și Thibault Solorzano – violoncel) creează un univers sonor aparte, îmbinând formule de respirație jazzistică cu elemente din muzica clasică, mizând cumva și pe un eclectism intrinsec. Sigur, există multe alte aspecte interesante ce țin de parcursul interpretativ al acestui duo – în parte, voi reveni.
Dar mă întorc la recitalul deja amintit, în fapt acesta echivalând cu o etapă a unui proiect de anvergură, extrem de îndrăzneț, ce avea ca punct terminus o abordare cu totul nouă a avangardei, implicit a universului lui Tristan Tzara. Așadar, recitalul de la Tescani, găzduit de Muzeul Național „George Enescu”, Secția „Dumitru și Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, s-a desfășurat în cadrul proiectului „De nos oiseaux”[2], proiect co-finanțat de AFCN și dezvoltat în jurul unei serii de lieduri pentru soprană, violoncel și pian, pe versuri de Tristan Tzara, muzica fiind compusă de Anca Elena. Grație plusului de informații oferit de inițiatori, am aflat că proiectul a fost și este dedicat femeilor compozitoare, dar, cum altfel, s-a constituit și sub forma unui omagiu adus poetului avangardist Tristan Tzara, contemporan cu George Enescu, născut la Moinești în 1896, în apropiere de Tescani. Proiectat interdisciplinar, cuprinzând proiecții video, pasaje recitative etc., „De nos oiseaux” s-a desfășurat în cadrul unui turneu în țară și în străinătate: Techirghiol, Tescani, București, Bruxelles și Paris.
La o sută de ani de la publicarea celor „Șapte manifeste Dada / Sept manifestes Dada” (1921), liedurile „De nos oiseaux” au fost compuse în timpuri marcate de haos, război, pandemie, inteligență artificială, dominația tehnologiei, a dispariției umanului și a unei depersonalizări ce frizează absurdul. Au fost vremuri de restricții, când sănătatea mentală, provocată de un soi de limitare a libertății de circulație, a avut de suferit. Evident, poate că muzicienii au avut de suferit cu mult mai mult din pricina faptului că sălile de concert s-au închis iar activitatea le-a fost limitată. Cum ar mai putea exista un muzician / actor / dansator, singur, între patru pereți sau în fața ecranului unui calculator? Întrebarea are, cum altfel, un caracter retoric! Șocul a fost imens! Și totuși… a avut loc prima audiție absolută în cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, iar ulterior, proiectul „De nos oiseaux” a primit finanțare din partea AFCN pentru organizarea unei serii mai ample de concerte. Ne aducem aminte, textele propriu-zise, poemele, au fost compuse cu aproximativ 100 de ani în urmă și s-au situat la confluența dintre dadaism și suprarealism, în perioada imediat următoare Marelui Război. Posedă ele însele o muzicalitate aparte și generează o atitudine de optimism, de înflorire, de noi începuturi. Poate e nimerit să menționez că în acea perioadă, Tzara locuia la Paris, ceea ce a determinat un influx de inspirație.
Lucrările pe care recitalul le circumscrie sunt Cirque, Fil d’air, Circuit total par la lune et par la couleur, Le Cierge et la Vierge, Eau sauvage, Autour, Je sors de mon appartement, Chansons dada I, II, III, Sur une ride de soleil, Hirondelle végétale, Lettre anonyme, Soir. Ce ar mai fi musai de spus? Că tocmai avem și niște înregistrări bine-venite (chiar un „disc”/ album super-profesionist realizat) care, în forma unei invitații de a explora lumea, ne aduc mult mai aproape de jocul cuvintelor, fragmentarism, de experimentul lingvistic-muzical, de absurd și chiar de ironie, de critica societății dar mai ales de libertatea de exprimare și creație[3].
Să încercăm să ne apropiem de actanți! Pentru „De nos oiseaux”, formula de duo constă în dialogul dintre soprana Laura Tătulescu și compozitoarea Anca Elena la pian. Fixarea câtorva elemente din biografia artiștilor este esențială. La numai 24 de ani, soprana Laura Tătulescu[4] devenea cea mai tânără membră a Operei de Stat Viena, cu roluri precum Sussana din „Nunta lui Figaro”, Flamina în „Flautul fermecat” sau Musetta în „Boema”. Ulterior, a activat ca solistă la Bayerische Staatsoper și Opera de Stat Bavareză. A interpretat și interpretează rolul Susannei pe scene din Viena, Berlin, New York, Seattle și multe altele, iar pentru premiera mondială a operei „Make No Noise” a primit mult râvnita distincție Münchener Festspielpreis. De asemenea, a avut colaborări cu Opera din Los Angeles și a fost Lauretta din Gianni Schicchi, în regia lui Woody Allen. De la săli precum Opera Cincinnati, Hong Kong, Santa Fe sau Carnegie Hall, până la dirijori și regizori ca Riccardo Muti, Philippe Jordan, Ádám Fischer, Peter Schneider, soprana se bucură de colaborări cu toate reperele scenei globale.
Pianistă și compozitoare, Anca Elena / Hélène de la Forêt[5] a studiat pianul la București, Iași și Eisenstadt. Ca pianistă, a publicat integrala „Vingt Regards sur l`Enfant-Jesus” de Olivier Messiaen și Suita „24 Minis în 24 Keys” de Ratko Delorko. Compozițiile sale au fost publicate atât pe cd, cât și sub formă de partitură – Suitele „No” și „Andersen”. Odată cu trecerea timpului, a lansat online primul său disc de improvizații, „Future”. Lucrând adesea transdisciplinar, a susținut muzical lectura poveștilor lui Hans Christian Andersen, „Fetița cu chibrituri” și „Lebedele”, în interpretarea actrițelor Iuliana Mușetescu și Ilinca Hărnuț. Mai mult, cântă în „Capilar revisited”, alături de dansatoarea Cristina Lilienfeld și poetul Răzvan Țupa, lansând și cel de al cincilea său album, „Pas de deux flamenco”, în colaborare cu violoncelistul francez Thibault Solorzano. În prezent desfășoară turneul Once Upon a Goat, o poveste pentru pian după Capra cu trei iezi de Ion Creangă.
În sfârșit, Thibault Joubert Solorzano absolvă Conservatorul Regional din Angers, studiind cu Philippe Muller și participând la cursurile de măiestrie ale lui Jerome Pernoo. După doi ani la Université Sorbonne IV, specializarea muzicologie, începe să studieze la U.N.M.B și devine multiplu laureat al concursurilor de profil „Paul Constantinescu” și „Mihail Jora”. A concertat cu violoncelistul Marin Cazacu, dirijorul Alexandru Ganea, pianistele Lena Conta, Lidia Ciubuc sau Dana Bădoi. Colaborarea sa cu pianistul Andrei Irimia l-a purtat în festivaluri din Ungaria, Olanda, Franța, România, cântând inclusiv în concertul de deschidere al Capitalei Europene a Culturii, la Timișoara. A înființat Duotonina alături de Anca Elena, așa cum deja am afirmat, formație camerală cu o paletă vastă repertorială, plimbându-se de la muzica clasică către cea contemporană – și nu numai!
Poate mai ales cu gândul la Tristan Tzara, vă propun să nu ratați „De nos oiseaux”, un album, un spectacol, un concept ale cărui metamorfoze merită pe mai departe urmărite! În iunie, îi puteți „vedea” la Universitatea din Oldenburg, într-un festival de muzică contemporană românească inițiat de Violeta Dinescu, compozitoare și pianistă excepțională care locuiește în prezent în Germania.
Marius Manta
mariusmanta.online 