VASILE CRĂIȚĂ MÂNDRĂ, BACOVIA

Portretul ca formă de restitutio in integrum

Există momente în viața culturală a unui oraș în care o expoziție depășește statutul de simplu eveniment și devine, poate fără să-și propună explicit, un act de recuperare identitară. În Bacău, asemenea momente nu sunt tocmai dese, de aceea le socotesc extrem de necesare. Proiectul inițiat în urmă cu mulți ani de Victor Eugen Mihai – VEM – „Bacovia. Iconografie (pictură – grafică – sculptură – caricatură)” – a reușit să creeze un cadru coerent pentru reactivarea vizuală a poetului care, mai mult decât oricare altul, a modelat imaginarul orașului. „Pentru mine, Bacăul se identifică cu Bacovia; și invers”, spune VEM într-un interviu recent, formulând poate cea mai limpede definiție a unei identități culturale care, altfel, riscă să rămână difuză, fragmentară, neasumată.

În acest context, expoziția lui Vasile Crăiță Mândră de la Casa Memorială „George Bacovia” nu este doar o etapă în proiectul iconografic, ci o veritabilă restituție. Artistul, cu o carieră de peste cinci decenii, pictor monumental, grafician și caricaturist multipremiat, vine cu o serie de lucrări  dedicate lui Bacovia, printre care și caricaturi, într-o formulă vizuală care reușește să îmbine monumentalitatea cu intimitatea, lumina cu austeritatea, expresivitatea cu rigoarea.

1. Artistul-punte: între pictură monumentală și caricatură

Vasile Crăiță Mândră este, prin formație, un artist al sintezelor. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția pictură monumentală, format într-o școală a disciplinei și a construcției riguroase, el a traversat, de-a lungul timpului, genuri aparent incompatibile: pictura de mari dimensiuni, grafica de șevalet, caricatura, ilustrația. Această mobilitate stilistică îl transformă într-unul dintre acei „artiști‑punte” despre care vorbea Victor Eugen Mihai – VEM, capabili să traverseze cu naturalețe granițele dintre genuri și să ofere o imagine coerentă acolo unde alții ar vedea doar fragmentar. În cazul lui Bacovia, această capacitate devine esențială. Poetul însuși a desenat, nu a fost deloc străin de caricatură, a avut un simț al ironiei și al autoironiei care, deși discret, străbate multe dintre textele sale. Nu întâmplător, VEM puncta: „Am început cu caricatura… Pentru că Bacovia a făcut și a publicat caricatură.” Caricaturile lui Vasile Crăiță Mândră nu sunt, așadar, simple exerciții grafice, ci o recuperare a unei dimensiuni reale a poetului, prea puțin cunoscută publicului larg.

II. Chipul bacovian: între mască și medalie

Cu prilejul unei alte expoziții asemănătoare din punct de vedere al subiectului ales, mă refer la suita de lucrări Bacovia ale lui Dionis Pușcuță, observam că fizionomia lui Bacovia are ceva din ambivalența unei medalii: nu este nici frumos, nici urât, dar atrage privirea printr-o expresivitate greu de definit. „La el te uiți insistent, ca la un peisaj sau ca la o medalie”, scria un exeget. Vasile Crăiță Mândră pare să pornească exact de aici: chipul poetului devine, în lucrările sale, o suprafață de proiecție, o mască lucidă, un reper identitar. Artistul nu caută dramatismul excesiv, nu accentuează nevroza, nu împinge figura poetului spre caricaturalul grotesc. Dimpotrivă, el propune un Bacovia limpede, auster, concentrat, un Bacovia care își asumă propria legendă fără să o teatralizeze. Este, dacă vrem, un Bacovia „de suprafață”, dar nu în sensul superficialității, ci în sensul unei clarități a expresiei care lasă privitorului libertatea de a proiecta propriile interpretări. Această opțiune este cu atât mai interesantă cu cât Bacovia însuși își construise, în poezie, o mască. Nicolae Manolescu era de părere că Bacovia își compune o mască, își face din suferință un stil. Vasile Crăiță Mândră pare să fi înțeles această strategie, astfel că o transpune vizual fără a o rigidiza.

1. Culoarea ca spațiu al melancoliei active

Dacă Dionis Pușcuță lucra cu o cromatică tensionată, cu sinestezii și cu o „curbă a depresiei”, Vasile Crăiță Mândră propune o altă formulă. Cromatica sa este reținută, dar nu mohorâtă; austeră, dar nu lipsită de vibrație. Tonurile reci – griuri, verzi stinse, albastruri – sunt contrabalansate de accente calde, aproape imperceptibile, care dau chipului o lumină interioară. Este un Bacovia mai puțin „îngropat” în atmosferă și mai mult scos la suprafață, ca un personaj care, deși trăiește într-o lume a dezolării, păstrează o formă de demnitate a prezenței. În acest sens, Vasile Crăiță Mândră reușește să evite capcana ilustrativului și să propună o iconografie a melancoliei active, în care poetul nu este victima propriilor stări, ci martorul lor lucid.

1. Bacovia în oglindă: citate integrate

Expoziția funcționează și ca un dialog cu textul bacovian. Unele portrete par să rezoneze direct cu versuri precum cele din „Epitaf”, „Singur”, „Nervi de primăvară” și multe altele. Vasile Crăiță Mândră nu ilustrează aceste versuri, dar le invocă discret, prin postura corpului, prin direcția privirii, prin tensiunea dintre lumină și umbră. În unele lucrări, privirea poetului pare să se piardă într-un punct inaccesibil privitorului, ca și cum ar confirma, vizual, acel celebru vers: „Dormea întors amorul meu de plumb…” În altele, chipul devine aproape sculptural, amintind de observația lui Camil Ressu, autorul primului portret Bacovia (1913), care surprindea „o gravitate a trăsăturilor ce nu poate fi ignorată”.

1. Curatoriatul: dialogul dintre genuri

Expoziția găzduită la Casa Memorială George Bacovia între 23 mai – 17 septembrie este curatoriată de Dionis Pușcuță și Victor Eugen Mihai – VEM, doi artiști care, la rândul lor, au contribuit decisiv la proiectul iconografic. Prezența lor în structura expoziției nu este întâmplătoare: pe de o parte, Dionis Pușcuță, cu sensibilitatea sa pentru interioritate, iar pe de altă parte VEM, cu state vechi în caricatură dar și în definirea unor proiecte vizuale ample, creează un cadru în care lucrările lui Vasile Crăiță Mândră pot respira, pot dialoga, pot construi sens. Expoziția nu este, așadar, o simplă succesiune de portrete, ci o punere în scenă în care pictura, grafica și caricatura se completează reciproc. Caricaturile lui Vasile Crăiță Mândră funcționează ca un contrapunct necesar, amintind că Bacovia nu este doar poetul depresiei, ci și poetul unui umor când discret, amar, când de-a dreptul devastator. În acest sens, caricaturile sunt nu doar un adaos, ci o cheie de lectură.

• Bacovia ca legendă vizuală

Unul dintre cele mai importante merite ale expoziției este acela că reușește să transforme figura lui Bacovia într-o legendă vizuală. Sau, dacă vreți, să completeze una deja existentă. Într-un oraș în care identitatea culturală este adesea fragmentată, Bacovia devine, prin aceste portrete, un reper stabil, recognoscibil, un simbol care poate funcționa atât în plan local, cât și în cel național. Bacovia poate începe să funcționeze ca brand cultural, iar expoziția lui Vasile Crăiță Mândră poate contribui decisiv la o asemenea transformare.

• Concluzie: Bacovia ne individualizează, integrându-ne

În final, expoziția lui Vasile Crăiță Mândră nu este doar o demonstrație de virtuozitate tehnică sau de sensibilitate artistică. Ea este un act de cultură în sensul cel mai profund al termenului: o încercare de a reconstitui, vizual, figura unui poet care continuă să ne definească, să ne interpeleze, să ne pună în oglindă. Dacă Bacovia poate funcționa ca un „continuum”, atunci Vasile Crăiță Mândră adaugă acestui continuum o dimensiune esențială, aceea a clarității. Un Bacovia lucid, auster, grav, dar nu lipsit de vibrație. Un Bacovia care nu se ascunde în spatele atmosferei, ci se oferă privirii. Într-o lume culturală adesea divizată, Bacovia devine, paradoxal, un punct de convergență. „Și eu sunt Bacovia!”, spunea cândva Victor Eugen Mihai – VEM. Expoziția lui Vasile Crăiță Mândră ne îndeamnă să mărturisim același crez.