Cartea drumețului
Ar fi destul de fair să recunosc că sunt ceva capitole la care am rămas restant. Printre ele, probabil cel care supără cel mai tare, „mica – marea dramă” a copilului care se naște între betoane, care nu a avut șansa în copilărie a unui bunic sau, în fine, măcar a unei rude apropiate, care să fi trăit la țară. Nu am avut, așadar, prea repede, ocazia de a mă juca în natură, de a alerga pe dealuri, de a ține companie câinilor, pisicilor. Toate acestea aveau să se întâmple doar ulterior și prea puțin! Departe fizic de ele, le-am avut totuși drept repere într-un soi de univers născut în imaginație; a constituit refugiul meu, locul tăinuit al inimii mele. De ce nu am avut însă tăria de a transfera către realitate măcar în parte elementele acestui tărâm paradisiac? Cu siguranță, dintr-o vină ce îmi aparține, poate chiar dintr-un soi de lene, dintr-un nărav cu iz levantin al celui care stă și contemplă nepermis de mult.
Ajuns la ceea ce s-ar putea considera „nel mezzo del cammin di mia vita”, am decis că încă mai pot recupera câte ceva. Fascinat de istorisirile atâtor și atâtor călători și drumeți, am început să cercetez, printre altele, realitățile a două trasee care au început să scrie, puțin câte puțin, mici istorii. Mă refer la Via Transilvanica și Via Bacovia. Dacă primul traseu presupune un efort extrem de amplu, și nu l-aș putea parcurge nicicând în întregime ci doar secvențial, cel de-al doilea mi-ar oferi șansa unei experiențe da capo al fine „la firul ierbii”. Frumusețea a ceea ce se numește Via Transilvanica am înțeles-o într-o seară de vară (sper să nu greșesc!) la Biblioteca Județeană „C. Sturza” Bacău, acolo unde Tibi Ușeriu a vorbit la superlativ despre experiența sa. A fost momentul când mi-am dorit ca astfel de experiențe să fie cuprinse într-o carte, să rămână drept „document”. Și tot atunci țin minte că mi-am dorit ca asemenea inițiative să existe și pentru locurile din jurul Bacăului. Nu bănuiam că puțin timp avea să treacă până când…
…și peisajele superbe ce înconjoară orașul meu natal vor deveni subiectul unui volum de sine stătător. Poate am amânat prea mult, însă materialul de față nu e un inventar al propriilor ratări; dimpotrivă, se dorește un semnal de încredere în destinul unui proiect care începe să prindă contur din ce în ce mai vizibil în contextul realităților turistice ale Județului Bacău.
„Cartea drumețului” nu e doar o carte despre un anume subiect, ci o invitație la drum-împreună, la prietenie, la găsirea unor sensuri ce au capacitatea de a (ne) mai vorbi despre lumea aceea de altădată, lume ce era guvernată de echilibru, frumusețe și gesturi alese. Și, slavă Domnului, „Cartea drumețului” nu e nici din seria acelor apariții motivaționale scrise meșteșugit, de care sunt pline librăriile, dar care nu hrănesc altceva decât mândria unor lectori ultra-specializați. Nu, Maria Paula Tudor ne dăruiește din inimă o carte cât un proiect, păstrând în mijlocul tuturor intențiilor sale tonul cald, direct, nevoia de a vorbi simplu despre ceea ce mai merită privit astăzi în noi și în afara noastră. Volumul „marchează” un traseu în parte inițiatic. De la traseul turistic pedestru „Pelerinaj 7 capele” până la firele nevăzute ce stabilesc legături între inimile celor implicați nu sunt decât câțiva pași. Lucrarea apărută în condiții grafice foarte bune la Editura Pim, lansată în iulie 2025 „în sânul naturii” (era cât pe ce să spun „la fața locului”) e, fără doar și poate, la un prim nivel, un ghid turistic complet ce urmărește obiectivele turistice demne de interes de-a lungul comunelor Luizi-Călugăra, Sărata, Nicolae Bălcescu și Fărăoani.
Cartea oferă cu multă minuțiozitate toate datele necesare pentru o drumeție de succes, pentru o experiență pe care să o așezi la loc din cinste printre amintirile tale. Coordonate, puncte de legătură cu mijloacele de transport, lămuriri cu privire la echipamentul pe care o asemenea experiență îl presupune, comportamentul adecvat etc. Apoi, povestea propriu-zisă a traseului, precum și „parteneriatele” care de câțiva ani au fost stabilite între aceste locuri și diferiți artiști vizuali de primă mână, veniți de peste tot din țară, ce au donat sculpturi măiestrit alcătuite, punând în fapt bazele unei tabere de sculptură contemporană. Volumul prezintă aceste artefacte interesante, generatoare ale unui discurs în datele căruia se împletesc elemente de legendă și calitate artistică la cele mai înalte cote. Le voi enumera: „The Lady from the legend” (Ivan Ivanov), „Fluiditatea naturii no. 1”, „Fluiditatea naturii no. 2” (Denis Cristorian), „Momentul de dinaintea unei bătăi de aripi” (Cezar Blînda), „Originile limbii III” (Vlad Emană), „Intersectat de timp” (Matei Bocancios), „Fighter” (Sergiu Cîmpanu), „Her”, „Diferențe” (Vlad Bîrnoagă), „Călător de la Pământ la Cer” (Florentina Neghină), „Pas cu pas” (Roxana Pîrvu), „13 trepte” (Dan Cebotari), „Sine însuși” (Ioana Cojocea), „Killing beauty” (Leontin Păun), „Ascensiune” (Ioana Colac), „Nod” (Carla David), „Niciodată singur” (Andrei Puiu), „Centru și margine” (Dumitru Oboroc), „Fata verde” (Cristian Ciubotaru), „Icoană cu picioare lungi” (Daniel Dan), „Îmbrățișare” (Tudor Udroiu), „Multivers” (Florin Budău), „Călăuza” (Șerban Alexiu), „Calea” (Anca Altiparmac), „Îmbrățișare” (Alexandra Mîța), „Biberon” (Andreea Grigoraș), „Ierarhie socială” (Florin Budău), „Pasărea Pheonix” (Ioan Dumitru), „Generații” (sculptură colectivă). Așadar, Via Bacovia și acest Pelerinaj la 7 capele (Gherț, Calvar, Suhard, Înălțarea lui Iisus la Cer, Sfinții Împărați Constantin și Elena, Ciciola, urmând ca cea de-a șaptea să fie o capelă „imaterială, care ar reprezenta energia tuturor oamenilor implicați în proiect”) aduc laolaltă spirite și comunități vii, scoțând în evidență nu elementele diferențiatoare, ci pe cele care așază în dialog. Metaforic, sunt locuri care complinesc apariția unui amfiteatru – ne aducem aminte de constatările profesorului Vasile Toma: „Dealurile Pietricicăi Bacăului, pe care veți călători, oferă imaginea unui splendid amfiteatru natural. Între vârfurile dealurilor se insinuează fie văi uneori surprinzător de abrupte, cu un aer de sălbăticie, fie platouri largi, ori mici depresiuni în care s-au cuibărit sate pitorești”. „Cartea drumețului” e într-un final și cale de autocunoaștere, întâlnire cu propriul sine. Decupez din cuvântul autoarei, care are aici împlinește și rolul argumentului absolut: „Fie că pleci singur ori însoțit, pe măsură ce pașii te poartă mai departe și mai departe, ochii cuprind zarea până în depărtări, iar urechile se învață cu liniștea locurilor și mii și mii de gânduri te vor purta prin întreaga ta existență de până atunci. […] Îți vei pune întrebări în timp ce urci o culme, vei găsi răspunsuri în timp ce cobori o vale, iar noi idei se vor naște în timp ce străbați cărările pădurilor”.
De ce nu, „Cartea drumețului” e întrucâtva și un demers aproape jurnalistic pentru că împlinește datele și funcțiile unei știri de eveniment. Apărut sub girul Asociației Arta în dar, volumul, având deopotrivă caracter de ghid turistic și de document cultural, reprezintă un element esențial în redefinirea hărții turistice a zonei Bacăului.